Altfel despre ajutoare • Organizare excelentă la Târgu Lăpuș

0
284

România a fost lăudată în lungul și-n latul Pământului pentru deschiderea de care a dat dovadă în fața unei crize umanitare. Dincolo de primirea refugiaților cu brațele deschise, se pune problema și a ajutorării. Au făcut-o deja mai multe localități băimărene. Unii mai haotic, alții mai discret, alții cu pompă, paradă și multă împăunare. Am găsit un contraexemplu la Târgu Lăpuș, vă lăsăm să judecați dacă e bun sau rău modelul.
Pentru început, primarul orașului Târgu Lăpuș, Mitru Leșe, ne duce în restaurantul/cantina rustică din spatele Primăriei. Care este efectiv plină ochi cu cutii. Un grup de oameni sortează totul, pe categorii. “Am decis să începem cu ceea ce au nevoie cel mai mult, cu materiale sanitare, în măsura posibilităților pe care le avem. Apoi, alimente neperisabile și apă”, ne spune o asistentă voluntară. “Toate merg spre orașul nostru înfrățit din Ucraina, Dolyna, din regiunea/ oblastul Ivano Frankivsk, cu care suntem înfrățiți. Au plecat deja trei mașini cu ajutoare, acum sortăm pentru următoarele. Dar nu o facem oricum. Am mers cu ceea ce au cerut ei în primul rând, mai important. Le-am dus cu mașinile noastre în punctul de trecere, unde le-am transbordat în mașinile lor și duși au fost! Am trimis și două generatoare electrice. Acum pregătim următoarele transporturi, care vor fi tot pe categorii, pături, alimente nealterabile. Tot ce este aici vine din donații locale și din donații trimise de alți prieteni de-ai noștri, din Austria”, spune primarul Leșe.
De asemenea, în Târgu Lăpuș sunt 18 refugiați găzduiți în campusul școlar și alții la familii sau la pensiuni. La fel de primit însă e și gestul unor comune mai mici. Luăm exemplul Bicazului, cu sub 1.000 de locuitori, unde edilul a invitat oamenii să doneze ce și cât pot, într-o urnă sub lacăt de pe holul Primăriei. Odată deschisă urna, primarul Dorin Mitre, medic la bază, va cumpăra materiale sanitare și le va trimite ucrainenilor greu încercați.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.