Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș informează că din această lună s-a trecut la un nou sistem de înmatriculare a vehiculelor care aduce câteva facilitați:
• Principalul avantaj al trecerii la noul sistem online pentru înmatricularea vehiculelor îl reprezintă ELIBERAREA PE LOC a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, pentru combinațiile numerelor de înmatriculare atribuite “la rând” evitându-se astfel o deplasare ulterioară la sediu pentru ridicarea lor. Excepție fac numerele preferențiale care pot fi ridicate în intervalul orar 13-16.30 sau a doua zi.
• După tipărire, certificatele de înmatriculare sunt livrate la adresa de domiciliu a proprietarului, iar din 20 mai vor putea fi trimise și la o altă adresă indicată de solicitant, odată cu depunerea documentelor.
• Solicitantul operațiunilor de înmatriculare, transcriere sau eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare nu mai este nevoit să depună o cerere cu ocazia prezentării la ghișeu, aceasta se generează automat, fiind necesară doar semnătura.
• Pentru programări, verificarea stadiului emiterii documentelor și plăților în sistem electronic, puteți accesa https:/www.drpciv.ro-secțiunea “Servicii Online”.





























