Ne-am asigurat medalie!

0
181

CS Minaur Baia Mare- AHC Potaissa Turda 32-24 (15-15)
Indiferent de ceea ce se va întâmpla în ultima etapă, la Steaua, CS Minaur Baia Mare și-a asigurat o medalie la finalul sezonului, în urma victoriei încântătoare cu AHC Potaissa Turda, scor 32-24 (15-15), echipă pe care o devansăm la meciurile directe.
Cea de bronz sigur, dar putem visa și la argint, cu condiția confirmării unui rezultat pozitiv, poate și cu un egal, în fieful militarilor. Steaua a jucat aseară derbyul capitalei cu Dinamo, derby care în mod normal trebuia să fie tranșat de campioană pentru ca Minaur să devină vicecampioană. Fetele s-au aflat în această postură în stagiunea trecută, sperăm ca acum băieții să le urmeze exemplul.
Minaur a început meciul cu Turda din intermediară decis să-și adjudece cele trei puncte și avea tot dreptul să spere după primele șase minute – 5-1. Replica oaspeților nu s-a lăsat așteptată, care au marcat de cinci ori la rând – 5-6 (11). Celelalte 20 de minute din prima parte s-au consumat sub o notă evidentă de echilibru, evidențiată și la finalul celor 30 de minute – 15-15. Lucrurile nu au stat la fel și în partea a doua, dominată de la început și până la final de un Minaur dezlănțuit. Băimărenii s-au distanțat în primă fază la patru lungimi, 21-17 (39), avantaj dublat cu cinci minute înainte de final – 28-20. Aceasta va fi și diferența de la finalul jocului, 32-24, cu Minaur câștigând o primă bătălie pentru medalii, cel puțin de bronz, care poate fi încununată cu una și mai strălucitoare. Victoria de ieri i se datorează în mod special portarului Anton Terekhov, care i-a disperat pe adversari cu paradele sale senzaționale, imitat la 7 metri și în ultimele 10 minute de colegul Barna Buzogany. Nu trebuie omisă nici evoluția extremei Milan Kotrc, principalul marcator al echipei și care a arătat o mare poftă de joc.
• CS Minaur Baia Mare: Terekhov, Buzogany – Kotrc 10, Vujovic 5 (1 din 7 m), Căbuț 4, Buzle 3, Nagy 3, Vujic 3, Csepreghi 2 (din 7 m), Buguleț 1, Mollino da Silva 1, Cip, Huta, E. Pop. Antrenor: Alexandru Sabou.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.