Azi, 26 iulie, de la ora 9, Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi și Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, vor sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la finalizarea studiilor de licență. IPS Nicolae și PS Iustin au absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, în anul 1992. Întâlnirea este organizată în Maramureș, la propunerea PS Iustin, cu participarea a 30 de colegi, preoți și monahi, absolvenți ai promoției 1988-1992.



























