Vicecampioana a câștigat primul derby al sezonului

0
68

• CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța 24-23 (10-12) •

Derbyul etapei 4 din Liga Zimbrilor a revenit formației antrenate de Alexandru Sabou, care a învins la limită în disputa de acasă pe CSM Constanța cu 24-23 (10-12), iar Minaur a trecut peste adversarul de sâmbătă în ierarhia primului eșalon, în urma campioanei Dinamo.
Un meci palpitant, cu dese răsturnări de scor, punctele surâzând până la urmă vicecampioanei, aspect datorat în special portarului Terekhov, ucraineanul ieșind la rampă tocmai în momente-cheie ale confruntării.
Băimărenii au intrat în joc mult mai determinați și s-au desprins după 12 minute la trei goluri, 4-1. Ne aflăm în avantaj și la jumătatea primului mitan, 5-3, după care Constanța înscrie de cinci ori la rând, 5-8 (22), ca mai apoi să se desprindă la cinci lungimi, 6-11 (27). Până la pauză ne mai revenim și diferența de recuperat este de numai două goluri, 10-12. Minaur începe partea secundă la fel de bine ca prima și înscrie de patru ori, fără să încaseze – 14-12 (37). Iarăși cădem inexplicabil și e rândul oaspeților să treacă la conducere – 17-19 (49), 20-22 (55). Vicecampioana nu concepe să piardă derbyul și se mobilizează exemplar, iar golurile lui Nagy și Kozakevych reaprind speranțele la obținerea celor trei puncte, 22-22 (57). Iarăși trebuie să fugim după egalare, fiind­că Constanța intră din nou în avantaj. Vujic egalează la 23, iar pe celălalt semicerc Terekhov parează ca un veritabil portar aruncarea lui Nistor. Mollino nu ratează în ultimele 35 de secunde oportunitatea victoriei, însă ultimul cuvânt îi aparține lui Terekhov, care ghicește aruncarea lui Nistor de la 7 metri, și Minaur își adjudecă primul derby al sezonului, 24-23, și urcarea pe poziția care i-a adus medalia de argint în stagiunea trecută.

• Sala Sporturilor “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.000. • Arbitri: Mihai Pîrvu (București) și Mihai Potîrniche (Buzău). Observator FRH: Toma Pleșa (Râmnicu Vâlcea). Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate: 3-3; a ratat Nistor). Minute de eliminare: 8-16; în min. 5, Vegar a primit direct cartonaș roșu.
CS Minaur Baia Mare: Terekhov (11 intervenții, a apărat și un 7 m), Buzogany – Mollino da Silva 6, Kozakevych 5 (3 din 7 m), Bera 4, Vujic 4, Nagy 2, Vujovic 1, Căbuț 1, Fotache 1, Buguleț, Massuca Teca, Ratkovic, E. Pop, L. Sabou, Mănescu. Antrenor: Alexandru Sabou.
CSM Constanța: Vasile (12 intervenții), Rusu, Preda – Nistor 5 (3 din 7 m), Nikolic 3, Stankovic 3, Ravnic 3, Chikovani 2, Ilie 2, Komogorov 2, Susanu 2, Caba 1, Ștefan, Drăgan, Vegar, Brasseleur. Antrenor: George Buricea.
Rezultate etapa 4: CSM Odorheiu Secuiesc – Dinamo București 28-43; CSM București – CSM Vaslui 33-29; CSU Suceava – Politehnica Timișoara 34-25; CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța 24-23; CSM Oradea – CSM Bacău 26-29; CSM Focșani – ACS HC Buzău (s-a disputat ieri); Steaua București – AHC Potaissa Turda (luni, 19 septembrie, ora 17.30, Pro Arena).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.