13 echipe din județ în campionatele naționale de juniori

0
53

13 echipe din județul Maramureș sunt implicate în campionatele naționale de juniori, primele rezultate consemnându-se la finalul săptămânii precedente.
La juniori 1, Seria H a planificat încă din start derby local, CSȘ 2 cu Academia Minaur. Victoria a surâs celor de la CSȘ 2 cu 31-28, la pauză avantajul fiind tot de partea câștigătorilor 13-12.
În Seria F a junioarelor 1 avem parte de două echipe, CSȘ 2 și CS Marta. CSȘ 2 s-a impus în etapa inaugurală la CSȘ Viitorul Cluj cu 41-34 (20-20), iar Marta a pierdut acasă întâlnirea cu Gloria Bistrița, 20-28 (9-14).
În întrecerea juniorilor 2 sunt reprezentați de o singură echipă, Academia Minaur, club care a debutat pe teren propriu cu o victorie incontestabilă în Seria H, 57-16 (28-6) cu HC Dinamyc Zalău.
Am avut parte de derby județean și în campionatul junioarelor II, Seria H. CSȘ 2 a dispus de CS Marta cu 33-24, la jumătatea confruntării diferența fiind de patru goluri în dreptul echipei învingătoare, 17-13.
În Seria L a juniorilor 3, Maramureșul participă cu trei formații, CS Seini, respectiv Academia Minaur I și II. CS Seini a câștigat primul meci al sezonului în fieful Academia Minaur I cu 32-19 (19-9), iar Academia Minaur II a învins la CS ADEP Satu Mare cu scorul de 28-14 (11-6).
Tot trei echipe sunt înscrise și în Seria L a junioarelor 3: CS Marta Baia Mare, CSȘ 2 Baia Mare și ACS HC Bizău Ocna Șugatag. Prima rundă a programat și primul derby al județului, CS Marta cu CSȘ 2, meci finalizat cu victoria celor de la Marta, 26-9 (14-5). HC Bizău Ocna Șugatag a jucat cu ACS Alpha Oradea și a cedat cu 18-28 (5-11).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.