CS Minaur II a înregistrat al patrulea eșec, din șase etape, în campionatul național al Diviziei A la handbal masculin, suferit în deplasarea de la ocupanta locului 3, CSM Sighișoara. Cu 38-33 (20-18) a cedat tânăra echipă antrenată de Iulian Alexandru, care după acest rezultat se situează pe poziția a șasea, cu 6 puncte.
Băimărenii au făcut, totuși, o primă parte bună și au ținut aproape în marea majoritate a celor 30 de minute, la pauză gazdele având un avans de numai două goluri, 20-18. În partea secundă, experiența celor de la CSM Sighișoara și-a spus cuvântul și în cele din urmă și-au asigurat cele trei puncte la o diferență de cinci lungimi, 38-33.
În ultima etapă a turului, Minaur II joacă joi, de la ora 14, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană”, cu liderul CSM Făgăraș.
• CS Minaur Baia Mare II: Horotan – Sabou 8, Ardelean 7, Buguleț 5, V. Pop 5, Dobra 4, Buciuman 3, Filip 1, Cioclu, Balint, Botiș. Antrenor: Iulian Alexandru.
Rezultate etapa 6: CS Sporting Ghimbav – CSM Odorheiu Secuiesc II 30-26; CSM Făgăraș – AHC Potaissa Turda II 34-27; CNE Sighișoara – CS Universitatea Cluj-Napoca 30-44; CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare II 38-33.
Etapa viitoare (ultima a turului) • Joi, 20 octombrie: CS Minaur Baia Mare II – CSM Făgăraș (ora 14) • Duminică, 23 octombrie: CS Universitatea Cluj-Napoca – CS Sporting Ghimbav • Marți, 25 octombrie: AHC Potaissa Turda II – CNE Sighișoara; CSM Odorheiu Secuiesc II – CSM Sighișoara.






























