În cadrul unui proiect-pilot, în Maramureș se va testa utilizarea hidrogenului în amestec cu gazele naturale. Astfel, oficialii companiei Delgaz Grid spun că, într-o primă etapă, vor fi testate componente de rețea și aparate de utilizare a gazelor naturale, în poligonul de instruire al companiei, iar în a doua etapă vor fi realizate teste pe tronsoane de rețea existentă și pe instalațiile și aparatele de utilizare aferente acestora.
Proiectul urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România, conform reprezentanților companiei de gaz. Scopul proiectului este atât de analiză a compatibilității și comportării elementelor rețelelor de distribuție selectate în proiectul- pilot, respectiv a instalațiilor/aparatelor de utilizare aferente, la amestecul de GN-20% vol. H2, cât și de evaluare a posibilității de conversie a acestora la amestecul de GN–H2. Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (conducte, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor trebui modificate pentru acest proces. Rezultatele proiectului vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii (inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei), mai precizează Delgaz GRID. Oficialii companiei dau asigurări că va fi asigurată, în prealabil, informarea clienților și obținerea acceptului acestora pentru realizarea testelor pe instalațiile/aparatele de utilizare din proprietate.
„Împreună cu doamna deputat Oana Marciana Özmen, secretarul Comisiei pentru industrii și servicii, am inițiat fondarea Subcomisiei pentru hidrogen. În cadrul subcomisiei, lucrăm pentru realizarea Legii pentru utilizarea hidrogenului în România, un proiect foarte important pentru țara noastră”, a spus Florin-Alexandru Alexe, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi deputat de Maramureş.




























