O delegație din Ungaria va vizita Borșa

0
207

Vecinii maghiari și-ar putea organiza competițiile sportive de iarnă, în viitorul apropiat, la noi în Maramureș, la Borșa, din cauză că ei nu au infrastructura necesară pentru sporturile de iarnă.
Primarul din Borșa a fost prezent, săptămâna trecută, la o întâlnire oficială cu maghiarii, la Budapesta, tocmai pe această temă. Tot atunci a și lansat invitația vecinilor noștri de a ne vizita și a vedea condițiile actuale pe care le oferă Pârtia olimpică.
“Toate competițiile naționale pe care le au ei (n.r. maghiarii), cupă națională de schi pentru juniori, pentru seniori, pentru profesioniști – masculin/feminin, le organizează în afara țării din cauză că nu au infrastructura necesară pentru acest sport. Deci mergeau până acum în Austria, Italia sau alte țări europene. Însă la discuțiile noastre de săptămâna trecută au fost foarte deschiși. În urmă cu 3 ani de zile au vizitat Borșa, când începusem noi lucrările la pârtie și telegondolă, și am rămas că în momentul în care vor fi finalizate, vom avea discuții pe această temă. Astfel, în luna martie va fi o delegație destul de numeroasă care va veni din Ungaria, atât de la Ministerul de Externe, cât și de la Federația Maghiară de Schi, Comitetul Olimpic Maghiar, dar și de la facultatea lor de educație fizică și sport. A fost lansată o invitație către ei, din partea Primăriei orașului Borșa, așa că vor veni să vadă infrastructura pe care le-o putem pune la dispoziție, ce condiții oferim și dacă pot sau nu să își desfășoare activitatea aici. Noi am făcut o promovare și la nivel național. Telegondola și Pârtia olimpică de la Borșa sunt deja arhicunoscute în țară. Acum vrem să le facem cunoscute și pe plan internațional” – a spus primarul Ion Sorin Timiș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.