Anul 2022 a fost caracterizat de seceta pedologică. S-a înregistrat o lipsă a precipitațiilor, dar o prezență a temperaturilor foarte ridicate. Așa au ajuns culturile agricole, în special cele de primăvară, să fie afectate și în județul nostru.
În Maramureș, la culturile din toamnă au fost afectate 160 de hectare, iar calamitată a fost o suprafață de 60 hectare, în 3 UAT-uri. Cel mai mult au avut de suferit agricultorii din Seini, Satulung și Recea. Au fost depuse 20 de cereri pentru despăgubiri în valoare de circa 31.940 lei, iar până la finele anului, banii ar urma să ajungă în conturile fermierilor. Pe de altă parte, a fost un grad semnificativ de afectare la culturile de primăvară. Din cele 2.136 hectare de terenuri agricole afectate, 1.200 au fost calamitate. Problemele cele mai mari au fost la culturile de porumb și floarea-soarelui, însă de suferit au avut și soia și cartofii.
Pentru suprafețele calamitate la culturile de primăvară din cele 23 de unități administrativ-teritoriale, 554 de maramureșeni au solicitat despăgubiri.
































