Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

0
53

În Sighetu Marmației
Luni, polițiștii au oprit pentru control două autoturisme, conduse pe strada Avram Iancu și Unirii, la volanul cărora au fost identificați doi bărbați, de 36 și 38 de ani, din Leordina și Satu Mare.
În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul, de 36 de ani, a condus în timp ce avea permisul de conducere suspendat, iar cel de 38 de ani a condus având o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, respectiv sub influența alcoolului.
În Borșa
Luni seara, la ora 21, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Ștrandului, la volanul căruia a fost identificat un bărbat, de 26 de ani, din Moisei.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În Vișeu de Sus
Luni, la ora 17.05, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mioriței, la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani, din Moisei.
În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul a condus în timp ce avea permisul de conducere suspendat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.