Elevii-roboticieni din Sighet, cea mai bună performanță a unei echipe din Ardeal la FIRST Tech Challenge

0
130

Tech-X, echipa de robotică a Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, a terminat competiția națională FIRST Tech Challenge România situându-se pe locul 6. La start s-au adunat peste 170 de echipe din România și de peste hotare.

Etapa finală a competiției s-a derulat între 3 și 5 martie, în Sala Polivalentă din București. Tech-X a surclasat 74 de echipe reușind, astfel, cea mai bună performanță a unei echipe de robotică din Ardeal la această competiție. Elevii-roboticieni de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Sighetu Marmației au câștigat toate cele șase meciuri din concurs și au fost foarte aproape de locurile care îi puteau trimite la etapa internațională ce va avea loc în Huston, Texas.
”Conceptul proiectului FIRST Tech Challenge presupune, însă, mai mult decât construirea unui robot. El include munca în echipă, lucrul pe proiect, spiritul și abilitățile antreprenoriale, inițiativa și rezolvarea de probleme, voluntariatul. Se propun activități pentru dezvoltarea atât a competențelor tehnice, cât și a celor non-tehnice (soft skills)”, punctează prof. Cornelia Hotea, mentorul Tech-X.
FIRST Tech Challenge este o competiție de robotică cu tradiție în SUA, adresată elevilor, ce presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot. Competiția din România se află pe locul trei în lume, după SUA și China, ca nivel, număr de echipe participante și rezultate.
La etapa regională, Tech-X și-a adjudecat un premiu special, care recompensează gândirea inovatoare – ”Control Award”. Mai mult, toți membrii echipei sunt acceptați la facultăți cu specializări tehnice de la universități din București, Timișoara și Cluj-Napoca.
Echipa de robotică a Colegiului Național „Dra­goș Vodă” Sighetu Marmației este coordonată de mentor prof. Cornelia Hotea (informatică) și mentor alumni Darius Giurgi, student la robotică la Universitatea Politehnică București (fondatorul clubului Tech-X).
Deși multe dintre echipele participante în competiție au avut bugete de zeci de mii de euro și sponsori naționali, performanța echipei din Sighetu Marmației a fost realizată cu un buget de sub 2.000 de euro, membrii plătind cheltuielile de: deplasare, cazare, masă și întreținerea robotului. Tech-X este, acum, în căutarea unor sponsori care să le permită continuarea proiectului pentru a putea fi pregătiți pe viitor pentru etapele internaționale ale competiției.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.