Gânduri la o aniversare

0
94

16 martie reprezintă o zi cu semnificații aparte pentru cei care am trudit la facerea celor zece mii de numere ale acestui cotidian aniversate astăzi. Inclusiv pentru cel ce semnează aceste rânduri, care a rememorat astfel multe din întâmplările gazetărești pe care le-a trăit în anii în care a slujit, după puteri și pricepere, GRAIUL, această publicație de frunte a Maramureșului.
Îmi stăruie și acum în memorie zilele și nopțile Crăciunului 89 pe care le-am petrecut în mare parte în redacție și în tipografie, în așteptarea știrilor fierbinți ale acelor momente istorice. Făcând un arc peste timp, am retrăit și ziua descinderii mele în București, în vara lui 1997, când președinte Bill Clinton a fost primul președinte american care a vizitat România post-comunistă. Și, ca un corolar, voi încheia șirul amintirilor cu documentarea realizată la orizontul -300 al E.M. Cavnic, prin anul 2003, cu puțină vreme mai înainte ca mineritului maramureșean să i se pună cruce. Pot afirma așadar că în aproape jumătate din anii activității mele profesionale, în care am contribuit la editarea cu litere de plumb, dar și în format digital a ziarului nostru, s-au strâns multe ore de muncă, cu satisfacții, dar și cu neîmpliniri.
Onorat să aștern aceste rânduri în numărul festiv de astăzi, voi mai spune că Graiul a fost un util comunicator și o importantă sursă de știri pentru maramureșeni, situându-se pe un loc de frunte în peisajul presei tipărite, loc pe care a și rămas, în ciuda tuturor greutăților și dificultăților.
Închei dorind spor la muncă, multă inspirație și condei ascuțit actualului colectiv redacțional, dar și lectură plăcută și utilă miilor de cititori din întreg Maramureșul.
Emil DANCIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.