Ultimul „dans” al sezonului • SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare

0
97

Fetele de la CS Minaur Baia Mare joacă azi, 26 mai, ultimul meci al sezonului în Liga Florilor. În deplasare, împotriva formației SCM Râmnicu Vâlcea, partidă care va debuta la ora 17.30.
Confruntarea dintre echipele poziționate pe locurile 6 și 8 este una lipsită de miză, doar una de palmares. În afara obiectivelor propuse, loc de cupă europeană, Vâlcea și Baia Mare au avut un sezon mediocru, cu precădere pentru formația noastră, care au oscilat atât ca joc, cât mai ales din punct de vedere al rezultatelor. Dacă echipa olteană are consolidată poziția actuală, în schimb băimărencele au amenințat și locul 8 în cazul unui eșec, cu condiția unui succes al Craiovei la Slatina. Există și varianta locului 7, doar în situația unui succes la Vâlcea și Cisnădie să nu câștige meciul de acasă cu Bistrița. Indiferent că va fi poziția 7, 8 sau 9, despre Minaur putem afirma că a avut un sezon total ratat, dacă ținem cont că a beneficiat de un buget în jurul a aproximativ 2 milioane de euro.
Meciul din ultima etapă va fi arbitrat de Adrian Manafu (București) și Daniel Pavel (Buzău), în timp ce observator FRH este de­semnat Adrian Barbu (Pitești).

Ultima etapă a sezonului, 26
• Vineri, 26 mai: SCM Gloria Buzău – CSM București (ora 17.30, Pro Arena); CSM Târgu Jiu – HC Dunărea Brăila (ora 17.30); SCM Râmnicu Vâlcea – CS Minaur Baia Mare (ora 17.30) • Sâmbătă, 27 mai: CS Rapid București – CS Dacia Mioveni (ora 17, Pro Arena); HC Zalău – CSM Galați (ora 17) • Duminică, 28 mai: CSM Slatina – SCM Universitatea Craiova (ora 11); CS Măgura Cisnădie – CS Gloria Bistrița-Năsăud (ora 15.45, Pro Arena).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.