Simbol al oraşului Baia Sprie, în restaurare după 100 de ani!

0
304

Fântâna lui Stoll, o parte din istoria orașului Baia Sprie, trece printr-un amplu proces de restaurare și vopsire în culorile originale. Aceasta este o lucrare complementară proiectului de reabilitare și modernizare a centrului vechi al orașului.
„Este absolut necesar să redăm comunității simbolurile orașului, iar acesta este, în mod cert, unul din cele mai importante, astfel că nu puteam rata ocazia de a-l restaura odată cu lucrările din parc. Ce s-a realizat? Statuia a fost decapată pentru a elimina toate straturile vechi de vopsea și lac, sablată de mai multe ori pentru a îndepărta toată rugina și s-au realizat suduri / acoperiri de pori sau fisuri, respectiv chituiri pentru ca apa să nu mai intre la interior. Partea ce ține de decaparea straturilor de vopsea și lac a fost cea mai anevoioasă. S-au reparat și refăcut o serie de mici elemente și accesorii ale statuii și s-a refăcut integral sistemul de alimentare cu apă. Acum statuia a fost adusă în piață, pe componente și s-a început asamblarea ei, astfel că în acest moment statuia este montată și pusă pe poziție. Urmează etapa de vopsire pentru a fi adusă la forma ei inițială. E mult de lucru, mult mai mult decât am estimat când am pornit pe acest drum, însă e o lucrare ce se face o dată la 100 de ani. Am considerat-o necesară și oportună. Nu puteam să o neglijăm, iar odată ce va fi terminată, va reprezenta cu siguranță un punct de atracție și relaxare în centrul vechi al orașului”, a spus Sebastian Alin Bîrda, edilul din Baia Sprie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.