În Biserica Catolică, luna noiembrie este dedicată devoțional sufletelor din purgatoriu. Mai mult, începe cu două zile aparte: Ziua tuturor sfinţilor – 1 noiembrie şi Ziua tuturor credincioşilor răposaţi – 2 noiembrie.
Acesta este fundamentul, motivația și originea Luminației în Ardeal, explică pr. can. Emil Gîrboan, protopop greco-catolic de Baia Mare, alături de care facem în continuare o incursiune în subsidiarul spiritual al acestei luni aparte.
• vizitarea cimitirelor, cea mai vizibilă și evidentă acțiune
Reporter: Care sunt principalele devoțiuni și practici spirituale recomandate în luna noiembrie pentru a ne aminti de cei plecați și a-i ajuta în drumul lor spiritual?
pr. can. Emil GÎRBOAN: În ceea ce privește cultul morților, există practici spirituale pe care nu trebuie să ni le predea nimeni: le-am moștenit de la bătrânii noștri, le știm de generații și le împlinim pentru că știm că, astfel, le facem bine celor dragi adormiți în Domnul.
Astfel, cele mai importante gesturi spirituale constă în rugăciunea pentru sufletele celor răposați, milostenia făcută în numele și spre binele lor veșnic și, desigur, vizitarea cimitirelor unde odihnesc cei dragi ai noștri.
Dintre acestea, cea mai vizibilă și evidentă acțiune este vizitarea cimitirelor.
Dar ce se întâmplă, de fapt, la cimitir? În primul rând, se trăieşte un act de credinţă: cei care intră în cimitir, chiar dacă nu o spun, au în inimă şi în rugăciunea lor convingerea că morţii lor vor învia, că trebuie să ajungă în paradis.
În al doilea rând, este un moment de rugăciune: întreaga familie, adunată ca o coroană vie în jurul mormântului părinţilor, se roagă pentru cei dragi.
De asemenea, la cimitir se trăieşte un moment de recunoştinţă. Toţi suntem datori faţă de părinţii şi strămoşii noştri răposați. Poate înainte de a muri nu ne-am priceput sau nu am avut ocazia să le mulţumim pentru tot ce ne-au oferit: viaţă, credinţă, fraţi…
• ”la cimitir se creează frumoase şi emoţionante momente de comuniune”
pr. can. E.G.: Dar în aceste zile, prin prezenţa noastră la cimitir, prin rugăciunile şi pomenile noastre, noi le spunem tuturor un mare mulţumesc.
Prezenţa noastră la cimitir este, totodată, şi o faptă de caritate. Sunt atâtea suflete în veșnicie care nu mai au pe nimeni, sunt uitaţi de toţi sau au murit pe front şi nu au niciun mormânt. Cu siguranță, animați de acest gând, în cimitire mulți credincioși se roagă și pentru cei la care nu se mai gândeşte nimeni.
Și mai este un aspect comunitar-familial: la cimitir se creează frumoase şi emoţionante momente de comuniune. Fraţii se întâlnesc la mormântul părinţilor. Poate în alte zile nu găsesc un motiv atât de nobil să fie împreună. Dar aici, părinţii din mormânt sunt cei care îi adună. Şi aici se deapănă din nou frumoase amintiri de familie. De multe ori auzi expresii: ”Mama, înainte de a muri, a spus…” sau ”Vă amintiţi că tata ne repeta adesea…”. Sunt momente pe care nu le putem trăi cu atâta intensitate în altă parte.
• învățătura Bisericii
R.: Cum putem susține sau participa activ în rugăciuni și slujbe speciale pentru sufletele celor decedați, în această perioadă a anului, conform tradiției bisericești?
pr. can. E.G.: Dacă ne referim la slujbele speciale din această perioadă, aici este vorba mai mult despre învățătura Bisericii decât despre tradiție. În Biserica Catolică, luna noiembrie este dedicată devoțional sufletelor din purgatoriu.
Mai mult, noiembrie începe cu două zile aparte: Ziua tuturor sfinţilor (1 noiembrie) şi Ziua tuturor credincioşilor răposaţi (2 noiembrie). Acesta este fundamentul, motivația și originea Luminației în Ardeal.
Biserica numeşte Purgator purificarea finală a celor aleşi, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiţi.
Aşadar, cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare, ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului.
Cu privire la anumite greşeli uşoare, trebuie să credem că există înainte de judecată un foc purificator, după cum afirmă Mântuitorul la Matei 12,31, spunând că, dacă cineva a hulit împotriva Spiritului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Din această afirmaţie deducem că anumite greşeli pot fi iertate în veacul acesta, iar altele, în veacul viitor.
• comuniunea cu cei răposaţi
pr. can. E.G.: Această învăţătură se întemeiază şi pe practica rugăciunii pentru cei morţi, despre care ne vorbeşte Sfânta Scriptură: De aceea, (Iuda Macabeul) a pus să se facă pentru cei morţi jertfa de ispăşire, ca să fie dezlegaţi de păcat (2Mac 12,45).
Să le dăm ajutor şi să le facem pomenirea!… Dacă fiii lui Iov au fost purificaţi de jertfa tatălui lor, precum citim în Cartea lui Iov 1,5, de ce să ne îndoim că ofrandele noastre pentru cei morţi le aduc mângâiere? Să nu şovăim a-i ajuta pe cei care au plecat şi să oferim rugăciunile noastre pentru ei. Rugăciunea noastră poate, nu numai să-i ajute, dar şi să facă eficientă mijlocirea lor în favoarea noastră. Această abordare a credinţei este numită de Catehism comuniunea cu cei răposaţi…
Sunt multe întâmplări miraculoase care ne vorbesc despre câtă nevoie au sufletele din purgatoriu de ajutorul nostru. În numărul 11 din 2008 al revistei de spiritualitate şi de cultură creştină ”Calea desăvârşirii” am citit despre un astfel de moment trăit de Sfântul Pio de Pietrelcina.
• un cuvânt de încurajare pe care preoţii ar trebui să îl repete
pr. can. E.G.: Într-o seară, pe când Padre Pio se odihnea în camera sa a fost vizitat de un om îmbrăcat în negru. Necunoscutul i-a spus că este un suflet din Purgatoriu, că se numeşte Pietro de Mauro şi că, la 18 septembrie 1908, a murit în camera respectivă în timpul unui incendiu, după ce mănăstirea a fost expropriată şi a devenit azil. A continuat să-i spună: Domnul a acceptat să vin şi să vă rog ca Liturghia de mâine să o faceţi pentru mine. Mulţumită acestei Liturghii, voi putea intra în Paradis.
Padre Pio l-a însoţit până la poartă. Mi-am dat seama că vorbisem cu un mort, spunea părintele, numai când, ieşiţi din curtea mănăstirii, omul care-mi era alături a dispărut dintr-o dată. Peste câteva zile, Padre Pio a căutat în registrul răposaţilor din anul 1908 şi a găsit numele, prenumele şi cauza morţii ciudatului musafir…
Așadar, în acest timp de har dedicat sufletelor din purgatoriu, cea mai frumoasă jertfă pentru cei adormiți este participarea noastră la Sfintele Liturghii pe care Biserica le oficiază pentru eliberarea și odihna lor.
În același context, există un cuvânt de încurajare pe care preoţii ar trebui să îl repete cu fermitate și credință la fiecare înmormântare, dar și cu prilejul celebrărilor din luna noiembrie, pentru a mângâia şi întări pe cei răniţi de plecarea celor dragi: ”Este viaţă veşnică! Noi credem în Înviere!”.
