Un proiect ce îşi propune reînvierea istoriei turistice în Staţiunea Borşa este pe cale să se materializeze. Vorbim despre reconstrucţia primei cabane din zona turistică, ce a încetat să mai existe încă din urmă cu zeci de ani.
„Evidenţiem ce are Borşa de oferit: turism, turism ecumenic, gastronomie, cultură, iar lista poate continua. Punem în valoare şi oamenii, locurile şi faptele înaintaşilor, pentru că ne preţuim istoria. Astfel, vom reconstrui prima cabană turistică din Borşa şi o vom transforma, cel mai probabil, într-un muzeu al schiului. Lucrarea este cuprinsă în Programul de dezvoltare al Staţiunii Turistice Borşa. Doar bătrânii îşi mai amintesc de Cabana Anuţa (Aniko), situată la altitudinea de 1.600 m, pe Muntele Cailor, realizată după planurile inginerului Benedek Frigyes. Inaugurarea acesteia a avut loc la 23 noiembrie 1942 de către renumita schioare a epocii, Igloine Eleod Aniko, ale cărei idei şi dorinţe s-au regăsit în desenele realizate de inginer. Construcţia cabanei a fost făcută de un dezertor al Armatei Române, maghiar din zona Târnăveni, un anume Kovacs, care ulterior a devenit administratorul Staţiunii Turistice Olimpia Borşa Füred. Cabana a funcţionat până în toamna anului 1945, când a fost incendiată de trupele ruseşti. Un turist care a fost cazat acolo în anii ‘40 a realizat şi donat proprietarului o machetă a cabanei care acum se află la familia lui şi care va servi drept model pentru reconstrucţie”, au explicat cei din administraţia locală borşeană.





























