Minunății sub nasul nostru, în Maramureș • Ce mai este azi Fisculașul?

Pentru cei care au delimitat clar Maramureșul ca fiind „dincolo” și „dincoace” de Gutâi, ori în zone folclorice: Maramureș, Chioar, Codru, Lăpuș…ați vrea voi să fie atât de simplu. Un exemplu clar îl dă Culmea Prelucilor sau altul e Fisculașul. Ce înseamnă de fapt Fisculaș? „Zonă periferică a orașului Baia Mare, care cuprinde satele din bazinul minier băimărean (Șurdești, Plopiș, Cetățele, Bontăieni, Șișești, Dănești etc.), „fost domeniu crăiesc al minelor de aur” (Stoica, Pop, 1984; Șainelic, 1986).”
Practic, era un fel de zonă ce deservea orașul Baia Mare, drept pentru care avea propriile reguli fiscale. Așa cum ceva mai încolo, în Chioar, a avut Coașul ca fiind meșterii vărari ai Cetății de Piatră a Chioarului. Și ei au avut „un fisculaș” al lor. Întrebarea este: includem în Fisculaș orașele Baia Sprie și Cavnic? Ele oarecum de sine stătătoare, cu propriile reguli, protectoare. Cu propriile mine de aur, mai pe șleau. La fel, de ce nu e Fisculaș și spre Chioar, spre Recea, Lăpușel, spre Săcălă­șeni? Erau protejate anterior, de Cetatea Chioarului sau de nobili dinspre Medieș și nu numai. De Teleki și de alții. Dar ce s-a ales azi din zonă? Cine-i mai protejează, cine-i mai folosește?

Cu cele două orașe amintite, Baia Sprie și Cavnic, e clar. Odată cu mineritul defunct, după problemele aferente, ambele orașe se reinventează. Durează, așa e, dar idei au. Au și primari tineri ce nu se tem de provocări, așa că au apărut hoteluri, pârtii de schi, trasee turistice, oferte. Apar în curând parcuri industriale, aquaparcuri probabil. Totul e să scape de piatra de moară de la gât… poluarea rămasă după mineritul făcut masiv, sute de ani. E un simbol Dealul Minei, așa e, dar arată și trist oarecum. La fel, Cavnicul are tot felul de urme de poluare, în centru ca și sus, spre Rotunda. Satele însă, adevăratul Fisculaș, au încercat să-și păstreze identitatea. Unele până acolo în a păstra „protectoratul” de odinioară. Glumim acum… dar dacă odinioară, gospodarii de aici, gen Șișești, Șurdești etc, duceau la piața băimăreană fructe, legume, țuică, azi o fac la fel, tot pentru stăpânii de atunci. An de an, într-un anume loc din zonă se văd sacii albi cu mere adunate din zonă, duși, cântăriți, plătiți și cărați în Ungaria, cu TIR-ul, la anume fabrică de sucuri naturale. O mostră, atât. Din­spre Groși, Dumbrăvița, Chechiș se merge și acum la oraș cu produse, băimărenii au chiar abonamente la feluriți gospodari pentru lapte, brânză, smântână etc. Între blocuri nu mai vezi bătrânica cu coșul, ca odinioară, dar vezi fiul sau nepotul cu mașina, ce aduce produsele la ușă. Internetul face minuni! E Fisculaș? Este!

Ciudat este că dincolo de recent resuscitatul Udător, datină agrară similară celei din Hoteni, zona nu pare a-și scoate la iveală ofertele. Pentru că are! Ne aflăm în zonă vulcanică, sub Mogoșa, sub Gutâi, oferte turistice există. Orașele au prins ideea. Satele încă nu. La Șurdești este acel versant, Piatra Roșie, ce imediat se dărâmă sub presiunea carierei de piatră de pe versantul nordic, ce are atât originalitate, cât și istorie. E probabil singurul loc istoric în care Pintea Grigore Viteazul chiar a călcat, peștera din acel versant sudic! Ba, și la zidul cetă­ții Baia Mare, la Turnul Măcelarilor, unde și-ar fi găsit sfârșitul. Locurile apar în înscrisurile vremii, ceea ce dă o valoare uriașă stâncii. Avem apoi Cheile Dăneștiului, cele cu roca de dacit, cu defileul scurt, dar și cu impresionanta stâncă P..a Calului. Ce probabil în scurt timp se va rupe, are deja o fisură serioasă de-a lungul său, e doar o chestiune de timp să rămână zona fără… obelisc. Alt obiectiv interesant e satul Negreia, așezat strategic perfect, având pe de-o parte versantul total neumblat de sud al Mogoșei, pe de cealaltă stâncile Pietrele Șoimului de deasupra Cavnicului. Și da, există drumuri în zonă, unuia îi zice Drumul Cătanelor…doar că nu pentru automobile și nu pe timp de iarnă. Inclusiv urși există. De cealaltă parte a drumului asfaltat, la Șurdești, e pădurea de către balta Răchițele, întreaga zonă e superbă. Mai ales că, la o adică și cu un pic de efort de imaginație, poți ieși spre satele Trestia, Ciocotiș, Izvoarele, ba chiar spre Șatra Pintii și spre Târgu Lăpuș! Și tot cu imaginație, deși drumuri de câmp și comunale există, în ambele cazuri, de la Cetățele sau de la Plopiș, hărțile de satelit ne arată drumuri peste dealuri ce ies spre Cărpiniș și Berința. Vă dați seama ce potențial?
Să ai tu Munții Gutâi la îndemână. Ignișul, Mogoșa și Gutâiul sub nas. Fel de fel de rarități geologice, date de activitatea vulcanică, gen Grădina de Piatră băispriană. Ai vecinătate cu municipiul și alte două orașe. Ai locuri puțin sau deloc umblate gen amintitul versant sudic al Mogoșei, la fel ca interesantul deal dintre firul Copalnic – Vad – Lăschia – Fău rești – Plopiș și Cernești – Fânațe – Ciocotiș – Tres­tia – Izvoarele. Pe care de sus… se văd drumuri de mașină! Hai, de tractor… Acea culme e una din preferatele parapantiștilor, de asemenea. Culmea, și aici ai sate mici, ascunse, izolate de bunăvoie. Plopiș, Izvoarele, Cărpiniș, Negreia. Unul mai interesant ca altul.
De ce ai nevoie, tu, turistule, ca să pornești să descoperi ceva la doi pași, sub nasul tău? Probabil de o hartă bună. Și de curaj de a pleca aproape, nu de a te sui la 2000 de metri altitudine, pentru pedigree. Dacă vrei turism cultural, ai aici muzee. Dacă vrei religios, ai câteva dintre cele mai frumoase biserici din Maramureș, inclusiv cea de la Șurdești ori jumătatea de biserică din spatele celei mari a lui Vasile Lucaciu. Turism istoric? Ai urme de tătari, de haiduci, de mari patrioți. Poți face geologie, cățărare, observare de animale și de păsăret. Trebuie doar să privești drept înainte, fără ochelari „de distanță”, spre orizonturi apropiate. Fisculașul nostru cel la îndemână.