Fostul sediu al Episcopiei Greco-Catolice din Baia Mare va fi transformat într-un complex imobiliar!

5
6711

Clădirea monument istoric de pe strada Vasile Lucaciu 61, fostă Școală de Fete ( 1900-1930), sediul Episcopiei Greco-Catolice (1930-1948), școală tehnică chimică și apoi Institutul de Proiectări (1948 – 1966), sediul secției de tricotaje (1966 – 1990) și al fabricii „Tricomar” (1990- 2007) va deveni un hotel cu 44 de camere, spune alesul local băimărean, Sorin Ilieş.
Clădirea va fi încorporatǎ într-un complex rezidențial de 101 apartamente. Investiția va costa în jur de 15 milioane de euro. Pe ordinea de zi a şedinței Consiliului Local Baia Mare de astăzi se aflǎ proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru „Demolare, construire locuințe colective și servicii”, generat de imobilul situat în Baia Mare, str. Vasile Lucaciu nr. 61. Aprobarea proiectului în plenul CL este un pas necesar înaintea obținerii autorizației de construcție. „Cred cǎ imobilul se putea reabilita pe fonduri europene, dacǎ exista voințǎ politicǎ, cu mult mai puțini bani, pentru cǎ nu trebuia sǎ construim 100 de apartamente. Ar fi fost un reper arhitectural de referințǎ, muzeu de artǎ sau alte funcțiuni culturale, ar fi aparținut comunitǎții aşa cum a fost inițial condiționatǎ construcția clǎ­dirii, cu sprijin din partea guvernului maghiar şi ar fi fost mult mai integratǎ, decât parte dintr-un complex imobiliar, în zestrea noastră istorică și culturală”, a mai precizat Sorin Ilieş. Dupǎ furtuna puternicǎ din 2017, când a fost distrusă tabla de pe acoperiş, clǎdirea s-a degradat continuu, azi aflându-se aproape de colaps. Conform avizului din partea Ministrului Culturii, se aprobǎ documentația pentru restaurarea clădirii monument istoric în vederea înfiinţării unui hotel cu 44 de camere. Clădirile dezafectate fãră valoare ahitecturală din vecinătatea monumentului se propun a fi desfiinţate, urmând a se realiza o clădire cu arhitectură contemporană, cu funcţiunea de locuinţe colective, cu 101 apartamente. De asemenea, la nivelul subsolului se vor realiza 99 locuri de parcare, iar suprateran încǎ 6. La parter se vor amenaja în clădirea monument: un restaurant, oficiu, grupuri sanitare, precum şi camere de cazare, iar la extindere se vor amenaja spaţii comerciale şi birouri (pe latura dinspre strada Industriei), precum şi apartamente pe latura dinspre strada Bujorului. La etaj şi la mansardă se vor realiza, în clădirea monument, camere de cazare, iar la extindere, la etajele 1-3 şi etaj 4 retras, se vor amenaja apartamente. Monumentul istoric este propus pentru restaurare, iar noile clădiri se propun ca intervenţii contemporane.

5 COMENTARII

  1. Pai dacă e monument istoric,atunci sa se păstreze specificul și arhitectura clădirii și nu mai interveniți cu betoane și geamuri termopan distrugând stilul arhitectonic al clădirii,și asta numai ca niște unii au bani!!!!
    Baia Mare rapid și sigur, rămâne fără clădirile istorice din cauza mafiei imobiliare și corupției din administrație!!!

  2. Asadar, din 1900 pana in 1930 in cladire a functionat scoala de fete. Proprietar statul roman. Din 1930 pana in 1948 cladirea adaposteste sediul episcopie bisericii grevo-catolice. Proprietar tot statul roman. Din 1948 pana in 1990 si pana in zilele noastre, in cladire functioneaza mai
    multe activitati de producrie. De 125 de ani numaram mai multe regimuri politice dar un singur proprietar: statul roman. Deci: ce sa dam si cui sa dam dar mai ales, DE CE SA DAM ???

  3. Multi nu cunosc amănuntele referitor la la fostul sediu al Episcopiei greco-catolice a Maramureșului. Nu numai în perioada post a loviturii de stat din ’89, sunt marginalizați și oprimați greco-catolicii, în sensul că nu li se restituie de
    către stat catedrala din Baia Mare. Spun stat deoarece statul ateo-comunist a furat bisericile și le-a făcut cadou ortodocșilor. Tot statul trebuia și trebuie să le restituie greco-catolicilor, nu să-i lase să se „sfâșie” între ei, spre deliciul ateilor și neoprotestantilor. Greco-catolicii au fost discriminați și în perioada interbelică: când s-a dat sediul pt. nouă episcopie înființată, greco catolici au cerut ca acest sediu, fosta școală de fete, să fie intabulat pe episcopie, lucru ce li s-au refuzat de Ministerul Instrucțiunii din acel timp

  4. Străbunicul meu a fost învățător și a deschis Școala românească în Ferneziu în 1918, bunica mea născută în 1917 a făcut școala românească( gimnaziul ) în această clădire neretrocedată de 35 de ani adevăraților proprietari greco catolicii din Baia Mare ! Pentru liceu românesc de fete a mers în Satu Mare ( în B.M.era Șincaiul pentru băieții români )… Nu știu de ce băimărenii au atâta ură față de istoria adevărată a acestor locuri…este incredibil în câtă ură și minciună trăim de peste 35 de ani !!! In Europa civilizată se păstrează cu grijă istoria și se conservă și restaurează cu grijă monumentele reprezentative pt.comunitatea locală !!! Cine are de câștigat din asta ??! Nu băimărenii get beget în mod sigur !

  5. Greco catolicii sunt DISCRIMINAȚI pe față de 35 de ani în timp ce bor-ul a fost cadorisit de comuniști și nu a retrocedar nici până azi catedralele,bisericile,mănăstirile ,școlile,pământurile etc. …și le distrug aspectul istoric ,inițial, ca să nu rămână urme ale greco-catolicismului românesc… actualii cum au intrat în posesia clădirii episcopale greco catolice? ?! Cine și ce interese are ?

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.