În programul Ligii 4 de fotbal, de la finalul săptămânii, au figurat opt meciuri. Două au fost însă decise la ”masa verde”, iar șase, pe gazon. 40 de goluri au fost înscrise, cele mai multe (12) în jocul dintre Salina Ocna Șugatag și Recolta Săliștea de Sus.
Play-off, etapa 12: Cristalul Cavnic – Progresul Şomcuta Mare 0-3 (la ”masa verde”, Cristalul Cavnic s-a retras din competiție), Academica Recea – Atletic Lăpuș 2-1 (0-1), Iza Dragomireşti – Bradul Vişeu de Sus 2-4 (2-2), AFC Şişeşti – Avântul Bârsana 5-1 (3-0).
Play-out, etapa 7: Bradul Groşii Ţibleşului – Minerul Baia Sprie 0-3 (la ”masa verde”, Bradul Groșii Țibleșului s-a retras din competiție), Salina Ocna Şugatag – Recolta Săliştea de Sus 10-2 (5-1), Zorile Moisei – CS Fărcașa 5-2 (1-2), AS Remeți – CS Plimob Sighetu Marmației 2-4 (2-1).
În urma acestor rezultate, în play-off podiumul momentului arată astfel: Progresul Șomcuta Mare este lider cu 31 de puncte; Academica Recea ocupă poziția secundă cu 29 de puncte, iar AFC Șișești, cu 23 de puncte, este pe locul 3. În play-out, Minerul Baia Sprie este lider cu 19 puncte, urmată de Salina Ocna Șugatag, cu 15 puncte, iar apoi, la un punct distanță, FC Lăpușul Târgu Lăpuș.































