Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” a fost gazda conferinței „Împreună împotriva discriminării”, eveniment care a reunit elevii și profesorii a două licee din județ, împreună cu alți invitați din domenii apropiate educației.
„Conferința a avut ca scop principal diseminarea rezultatelor celor două proiecte pentru educarea elevilor cu privire la Holocaust și drepturile omului desfășurate la Sighetu Marmației și Baia Mare: proiectul educațional «Tineri împotriva discriminării: Amintiți-vă de Holocaust!» desfășurat de Liceul Pedagogic «Taras Șevcenko» Sighetu Marmației (prof. coordonator Cristina Roatiș) și proiectul educațional «Adevăr Și memorie. Nu uităm Holocaustul» derulat de către Colegiul Economic «Nicolae Titulescu» Baia Mare (prof. coordonator Ladislau Magyarosi), proiecte finanțate de Institutul «Olga Lengyel» pentru studierea Holocaustului și drepturilor omului «TOLI», cu sediul la New York.
Agenda zilei a cuprins două puncte importante: turul ghidat al celor mai importante obiective culturale și religioase ale comunității evreiești din Sighet (Sinagoga, Casa Memorială Elie Wiesel, Monumentul Holocaustului) și conferința în care participanții să își împărtășească trăirile, sentimentele și experiențele acumulate de-a lungul întregului proiect” – au declarat reprezentanții celor două unități de învățământ.
La Monumentul Holocaustului, participanții au adus un omagiu și au fost comemorate victimele Holocaustului. În urmă cu 81 de ani, din Sighet plecau primele trenuri cu evrei spre lagărele de exterminare. Au fost aprinse 7 candele în memoria victimelor Holocaustului.
„Programul conferinței a cuprins prezentarea activității TOLI, informații despre cele două proiecte și prezentarea e-bookurilor «Poveștile unor personalități» realizate de elevii Colegiului Economic. Din partea Vicariatul Ortodox Ucrainean (partener în organizarea evenimentului) a vorbit domnul preot consilier Marius Lauruc, care cu nesfârșita sa blândețe și elocvența sa minunată i-a îndemnat pe elevi să nu cadă în capcanele răului pe care îl întâlnim azi la tot pasul și să lupte cu propriile forțe la răspândirea binelui în jurul lor” – mai precizează organizatorii.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost cel pregătit de elevii liceului, pentru a atrage atenția asupra faptului că răul suprem din istoria lumii – „genocidul” nu este unul unicat și față de care își asumă responsabilitatea că vor lua atitudine.
„Deoarece subiectul propus a fost extrem de sensibil, doamnele prof. Emilia Codrea, prof. Oxana Senkiv-Ferțadi și prof. Maria Lauruc au prezentat materialul «Un alt fel de genocid Holodomorul – istoria se repetă». Impresiile despre proiect și concluziile au fost prezentate de doamnele director prof. Nicoleta Han director adj. al Colegiului Economic «Nicolae Titulescu» (ne-a transmis și gândurile doamnei director prof. Crina-Georgeta Buda) și prof. Lucreția Semeniuc – directorul Liceului Pedagogic «Taras Șevcenko», care au fost implicate activ în desfășurarea proiectelor și fără a căror eforturi derularea acestora nu ar fi fost posibilă. Nu în ultimul rând, dorim să menționăm implicarea activă, sprijinul necontenit și eforturile neprecupețite ale doamnei de Peninah Zilberman – președinta Fundației Tarbut Sighet – Cultură și Educație Iudaică, care a consiliat cadrele didactice, a participat la unele activități cuprinse în cele două proiecte desfășurate în Baia Mare și în Sighet”, concluzionează reprezentanții celor două licee.


























