Pentru cei care cunosc relieful şi harta Maramureşului, Culmea Prelucilor este ceva aparte, ceva oarecum ieşit din comun la propriu şi la figurat: un deal imens, prins între Chioar, Fisculaş şi Ţara Lăpuşului, mărginit pe de-o parte de sălbăticie şi de Defileul Lăpuşului, de cealaltă, de un versant înalt pe care abia-abia urcă nişte drumuri.
Odinioară, acolo se urca numai cu maşină 4×4, pe drumuri erau noroaie de rămâneai şi cu carul împotmolit. Actuala generaţie de vârsta a doua este ultima născută acolo, de moaşele satului. Cine era moaşa? Toate femeile din sat, care-cum îi venea rândul. Se năşteau acolo, iarna se făceau provizii de „bucate” pentru o săptămână-două cât erau blocaţi de zăpezi. Reţeaua de curent era vai de capul ei. Apă aveau de pe streşini şi din pâraie. Şi totuşi, acolo sunt sate frumoase care au supravieţuit, deşi au fost intenţionat dezbinate: Întrerâuri aparţinând comunei Coaş, Codru Butesii, oraşului Şomcuta Mare, Aspra şi Dealu Corbului, comunei Vima Mică, Groape, de oraşul Târgu Lăpuş, Preluca Veche, Preluca Nouă şi Copalnic Deal, de comuna Copalnic-Mănăştur.
Acum, la timpul prezent, se sapă pe marginea drumurilor şi se fac…reţele de apă şi canalizare! Asta după ce în ultimii 10 ani s-au făcut drumuri de asfalt pe aproape toate rutele. Au mai rămas scurte porţiuni neasfaltate: de la Groape la Preluca Veche, de la Dealu Corbului spre Preluca Veche şi de-acolo spre cea Nouă, o porţiune. În rest, asfalt, iar acum, miraculos…apă şi canalizare! Şi ne minunăm nu pentru că n-ar fi firesc să fie, în secolul 21, ci pentru că avem în acest moment cartiere din Baia Mare şi Sighet fără, ori comune la doi paşi de oraşe, gen Recea. Meritul reţelelor de apă/canal aparţine autorităţilor locale din Copalnic Mănăştur şi, fără să exagerăm, acum se vede diferenţa între primar şi primar…
”Am câştigat prin PNRR proiect de alimentare cu apă dinspre Baia Mare a satelor Preluca Nouă şi Preluca veche, e în curs, de asemenea canalizarea cu fose septice. Lucrările sunt la 40% şi da, am dimensionat reţelele în aşa fel încât să se lege şi celelalte sate de pe Preluci” – ne spune primarul Ştefan Mihalca.
O confirmă Liviu Balint, primarul din Vima Mică: ”Se lucrează la reţele de apă pe Preluci. Au lăsat4 locuri să ne conectăm la reţele, din toate părţile şi au dimensionat în aşa fel încât să ajungă şi la noi apa.”
Urcăm pe Preluci, dinspre Măgureni, să vedem minunea. Da, începem să vedem pe marginea drumului cămine, bazine de apă, guri de canal. Apoi, între Preluci, pe „drumul Sapardului”, vedem ţevi, capace montate, iar înainte de coborârea spre Prihodiştea Copalnicului sunt echipe ce întind ţevi, sudează. Repetăm, pare ireal, numai ţinând cont că sunt localităţi nu în vârf de deal şi nu la 40 kilometri de oraş ce nu s-au legat încă la reţeaua de apă băimăreană, gen Cicârlău, şi suferă de lipsa apei în fiecare vară secetoasă.




























