– 6 tineri au ajuns la spital –
Sâmbătă, în jurul orei 14:40, un tânăr, de 20 de ani, a sesizat faptul că s-a răsturnat cu autoturismul, în zona montană Fântâna Stanchii, și mai multe persoane au suferit leziuni corporale.
La fața locului, polițiștii au stabilit că 6 tineri, toți domiciliați în oraș, s-au deplasat cu un autovehicul în zona menționată, pe un drum forestier. La volan se afla un tânăr, de 20 de ani, care la un moment dat i-a încredințat autovehiculul unei tinere, de 17 ani. Aceasta a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul s-a răsturnat într-o prăpastie, pe o distanță de aproximativ 30 de metri.
Toți tinerii implicați în eveniment au suferit leziuni corporale, din care 2 erau în stare gravă, și au fost transportați la spital. Un elicopter din Mureș a preluat un băiat, de 15 ani, pe care l-a transportat la Târgu Mureș, iar elicopterul din Jibou, a preluat o tânără, de 17 ani, politraumatizată, pe care a transportat-o la Spitalul Județean din Baia Mare. Ceilalți 4, cu vârste de 16, 17, 17 și 20 de ani, au fost transportați la Spitalul din Borșa.
Cei doi tineri care au condus au fost testați cu aparatul etilotest, dar nu consumaseră băuturi alcoolice.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.





























