Sâmbătă, 20 decembrie, Stadionul Național Arcul de Triumf din capitală va fi gazda ultimului act din Cupa României, ce le va aduce față în față pe protagonistele care au disputat și finala campionatului – CSM Știința Baia Mare vs. SCM USV Timișoara. Finala dintre cele două cluburi transilvănene va debuta la ora 12.00 și va putea fi urmărită de iubitorii rugbyului pe TVR Sport.
Un pas îi mai desparte pe campioni de realizarea eventului, după ce titlul național a fost adjudecat împotriva aceluiași adversar. Dincolo, în tabăra bănățeană, predomină setea de răzbunare, după ce CSM Știința a câștigat toate cele patru confruntări ale sezonului. Două victorii în sezonul regulat al campionatului – 17-12 la Timișoara, respectiv 22-20 în returul de pe Arena Zimbrilor, însă cel mai mare rezultat este cel din finala pentru titlul național, când „zimbrii” lui Eugen Apjok au învins detașat – 36-24. Cele două rivale s-au reîntâlnit și în grupa din Cupa României, la Timișoara, unde victoria a fost tot de partea echipei noastre – 27-14.
Ca să ajungă în ultimul act din Cupa României, CSM Știința Baia Mare a avut un examen complicat în semifinala de acasă cu Steaua București, adjudecată abia după prelungiri – 21-19. De partea cealaltă, Timișoara a disputat semifinala cu deținătoarea trofeului, Dinamo, în deplasare, câștigată de bănățeni cu 3-13.
Într-un interviu pentru rugbyromania.ro, siteul oficial al Federației Române de Rugby, Toma Mîrzac, jucătorul campioanei, a declarat că echipa merge cu gândul să realizeze eventul.
„Mergem să câștigăm, ne cunoaștem adversarul, pentru mine personal este a treia oară când joc o finală împotriva Timișoarei, mergem cu gândul la victorie, obiectivul este să realizăm eventul, să aducem și Cupa României la Baia Mare.
Cred că coeziunea grupului, cred foarte mult în echipă, în băieți, în spiritul lor de echipă, am fost uniți în multe momente grele anul acesta și cu toate acestea am reușit să câștigăm, să rămânem o echipă, să câștigăm meciuri grele care ne-au dat foarte multă încredere în noi pentru ceea ce urmează.
Mă aștept să fie un meci foarte fizic pentru că ambele echipe au un pachet de înaintare puternic și întotdeauna lupta aici a fost dură, dar în același timp și un meci cu multe faze spectaculoase făcute de troacari (n.r. – jucător din linia de înaintare) pentru că este un echilibru perfect între cele două compartimente atât la noi, cât și la Timișoara”.
































