Știința Explorări Baia Mare începe o săptămână de foc, cu trei meciuri în decurs de numai cinci zile. Toate pe teren propriu. Primul dintre ele este programat pentru azi, 4 februarie, de la ora 20.00, cu CSM Corona Brașov, în prima manșă din sferturile de finală ale Cupei României.
Vicecampioana din Brașov este favorita acestui joc, însă voleibaliștii lui Liviu Râpeanu vor să ofere o replică cât mai consistentă, așa cum intenționează să o facă în fiecare meci din acest sezon, indiferent de numele adversarului. Accentul este însă pus mai mult pe campionat, acolo unde ne dorim să ne păstrăm locul în primul eșalon și în stagiunea viitoare.
Partida de azi va fi arbitrată de Cristian Boroeanu (Zalău) și Nicolae Cristea (Cluj-Napoca), iar observator FRH este Aurel Cazacu (Piatra-Neamț).
Cele două echipe se vor reîntâlni și vineri, 6 februarie, de la ora 15.00, într-un joc devans pentru etapa 22 a Diviziei A1.
Săptămâna aglomerată a celor de la Știința Explorări se va încheia duminică, tot cu un meci de campionat, de data aceasta într-o etapă programată normal. Adversara băimărenilor va fi campioana Dinamo București, partida urmând să debuteze la ora 17.00.































