După ce recent a decis să renunțe la echipa națională, la puțin timp Ovidiu Cojocaru a anunțat că renunță în totalitate la cariera sportivă. Veste transmisă de oficialii CSM Știința Baia Mare pe pagina de socializare a campioanei.
Primii pași în rugby pentru Ovidiu Cojocaru s-au consumat la CFR Pașcani, în 2010, pentru ca un mai târziu, în 2011, să plece la CS Cleopatra Mamaia. După patru ani, în 2015, s-a alăturat proiectului de la CSM Știința Baia Mare, club la care a evoluat timp de șapte sezoane. Din 2022, a plecat în capitală și a evoluat pentru Dinamo, dar la început de 2025 a revenit pe Arena Zimbrilor pentru a contribui la un nou titlu național.
„Alături de noi, Ovidiu a cucerit patru titluri de campion (2018/2019, 2019/2020, 2021 și 2025) și o Cupă a României (2020), fiind mereu un lider de referință”, au menționat reprezentanții CSM Știința.
Pentru naționala României, Ovidiu Cojocaru a debutat în 2017, într-un meci test contra naționalei Braziliei. În tricoul României, Ovidiu Cojocaru a avut 40 de apariții, ultima reprezentație consemnându-se în noiembrie 2025, în confruntarea cu Canada.































