SOFIT la Centrul Luchian: Un nou început pentru sănătate, încredere și comunitate

0
24

La Centrul de Zi Luchian au avut loc primele întâlniri din cadrul programului SOFIT, derulat de Direcția de Asistență Socială (DAS) Baia Mare prin Centrul de Zi Luchian, în colaborare cu Special Olympics. Programul este dedicat persoanelor cu dizabilități din municipiul Baia Mare și se desfășoară pe parcursul a opt săptămâni, cu întâlniri menite să promoveze mișcarea, echilibrul și un stil de viață sănătos. Activitățile au loc în fiecare zi de luni, între orele 14:00–15:00, în sala de kinetoterapie a Centrului Luchian, sub coordonarea kinetoterapeutului Iulia Mociran.
”Prima întâlnire a fost plină de entuziasm și energie pozitivă. Cei 10 participanți, alături de cei 10 aparținători, s-au cunoscut, au socializat și au făcut primii pași în acest program care se adresează atât persoanelor cu dizabilități, cât și familiilor acestora. SOFIT nu înseamnă doar activitate fizică. Înseamnă: încredere în propriile forțe, sprijin reciproc între familii, încurajare și motivație. Prin mișcare, informare și evaluări de sănătate, programul contribuie la creșterea autonomiei și la îmbunătățirea calită­ții vieții participanților”, au declarat reprezentanții DAS Baia Mare.
La începutul acestei săptămâni a avut loc o întâlnire specială, dedicată unui subiect esențial pentru sănătatea și dezvoltarea beneficiarilor centrului: stilul de viață sănătos.
”Activitatea a reunit beneficiari, părinți și aparținători ai Centrului de Zi «Luchian», într-un dialog deschis despre ce înseamnă o alimentație echilibrată, importanța respectării orelor de masă, alegerea alimentelor sănătoase și rolul mișcării în viața de zi cu zi. Prin explicații clare și exemple practice, Ioana Mădăras – asistent medical în cadrul Serviciului Medicină Școlară și Universitară – a subliniat importanța formării unor obiceiuri sănătoase încă de acum, atât pentru beneficiari, cât și pentru familiile lor”, au mai punctat oficialii instituției.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.