Evoluție curajoasă împotriva liderului

0
55

• Știința Explorări Baia Mare – Steaua București 0-3 (28/30, 23/25, 18/25) •

Știința Explorări Baia Mare a lăsat o impresie bună în ultimul meci al sezonului regulat, cel împotriva liderului Steaua București, chiar dacă au cedat în minimum de seturi – 0-3 (28/30, 23/25, 18/25).

În confruntarea din etapa 20, antepenultima, voleibaliștii lui Liviu Râpeanu au jucat de la egal la egal cu echipa care conduce detașat Divizia A1 și au fost cât pe aici să-și adjudece un set.
Băimărenii au fost extrem de vizibili în primele două acte, cedate în prelungiri – 28-30 și 23-25, dar nu au mai reușit să se mobilizeze și în setul trei, astfel că planul Stelei dinainte de meci s-a concretizat, cu trei puncte în vistierie, cu oareșce emoții.
Explorări nu va juca în ultimele două runde, în următoarea stă, iar ultimul meci al sezonului regulat l-a disputat în devans, și are timp să pregătească cea mai dificilă perioadă a sezonului, lupta pentru evitarea retrogradării.
Știința Explorări Baia Mare: Neamu 3 p, Piskacek 3 p (blocaje), Breban 13 p (2 ași), Tănase 8 p, Ciatău 7 p, Cheagă 17 p (un as, 2 blocaje), Urian (libero, 50% recepție pozitivă, 43% excelentă). Au mai jucat: D. Pop, Badea, Șugubețu. Antrenori: Liviu Râpeanu, Ciprian Neamț, Gheorghe Socaciu.
Steaua București: Bălean 8 p (2 ași), Baetens 9 p, Asmarandei 6 p (un as, 2 blocaje), Radke 1 p, Rață 17 p, Polak 7 p (un as, un blocaj), Arroyo (libero, 67% recepție pozitivă, 42% excelentă). Au mai jucat: C. Matei, C. Dumitru 2 p (un as, un blocaj), Ivanov 6 p, Georgiev, Baziliuc, Păun (libero). Antrenori: Marcelo Fronckowiak, Dan Duroaia.
Au arbitrat: Cristian Șanta (Cluj-Napoca) și Ionuț Buciu (Zalău). Observator FRV: Ioan Bîrsan (Iași).
Rezultate etapa 20: Arcada Galați – CSU Știința București 3-0; Știința Explorări Baia Mare – Steaua București 0-3; Dinamo București – SCMU Craiova 3-1; SCM Zalău – Unirea Dej 3-0; Rapid București – CSM Corona Brașov (luni, 9 martie, ora 17.00). CSM București a stat.

Etapa 21

Sâmbătă, 14 martie: CSM București – SCM Zalău; Unirea Dej – Arcada Galați; CSU Știința București – Dinamo București; SCMU Craiova – Rapid București; CSM Corona Brașov – Steaua București. Știința Explorări Baia Mare stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.