Vineri, 17 aprilie 2026, marele praznic „Izvorul Tămăduirii”, hramul mic al Mănăstirii Rohia și al Paraclisului din incintă, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor sosiți la Mănăstirea Sfânta Ana Rohia, din toată Țara Lăpușului, din celelalte țări ale Episcopiei, precum și din Țara Năsăudului, din județele Cluj și Sălaj, chiar din alte părți ale țării, încât au fost atâția credincioși câți la hramul mare al mănăstirii, în fruntea unui mare sobor e preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură.
„Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri din Săptămâna Luminată, este și hramul mic al Mănăstirii Rohia. Este o sărbătoare care s-a intensificat în timpul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Sigur că este mai mult o sărbătoare mănăstirească, deoarece la Izvorul Tămăduirii fântâna darurilor celor duhovnicești, a vindecărilor și a tămăduirii, pe care le revarsă Maica Domnului peste poporul cel drept credincios, se săvârșește întotdeauna. Se sfințește Aghiazma Mică și este folosită de credincioși pentru vindecarea bolilor suflete și trupești. Și, în special, la sfintele mănăstiri este foarte prezentă această sărbătoare în poporul lui Dumnezeu care merge în pelerinaj. Ziceam că la Mănăstirea Rohia sărbătoarea a fost intensificată în timpul stăreției Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian și, după ce s-a dus la Cluj ca Episcop Vicar, în ’73, a fost nelipsit de la această sărbătoare, care a câștigat în amploare și este al doilea hram al mănăstirii, mult iubit de credincioși și o sărbătoare care este îmbrăcată în lumină, pentru că este Vinerea Luminată, un răspuns al lui Dumnezeu, al Mântuitorului pentru Maica Domnului la vinerea îndurerată din Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
Această Vinere Luminată este izvorul darurilor Maicii Domnului. Cele mai multe icoane făcătoare de minuni sunt icoanele Maicii Domnului, așa cum și Mănăstirea Rohia are Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Cruce, a Maicii Domnului îndurerată, la care poporul are multă evlavie și se închină și-i cere ajutorul. Am revenit la Mănăstirea noastră de suflet, de metanie, să fim împreună cu poporul drept credincios și noi n-am lipsit niciodată de când am fost chemați de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian la slujirea Arhierească. În urmă cu 32 de ani, chiar în această zi de 17 aprilie, a avut loc aici, la Mănăstirea Rohia, hirotonirea noastră, deci este un moment de aducere aminte și de recunoștință față de Dumnezeu și față de Maica Domnului pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra noastră și asupra acestui sfânt așezământ și, prin lucrarea pastorală și misionară și duhovnicească, asupra poporului lui Dumnezeu. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi minunată și binecuvântată din Săptămâna Luminată și pentru prezența atât de numeroasă și frumoasă a dreptcredincioșilor din Țara Lăpușului, din tot Maramureșul, chiar și din Năsăud și Bistrița. Sunt foarte legați bistrițenii de această sărbătoare și vin și ei în număr foarte mare. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Hristos a înviat!”
Sub protia Preasfințitului Episcop Iustin un sobor mare de preoți, în prezența a circa 10.000 de credincioși, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, din care au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Arhim. Dr. Macarie Motogna, starețul mănăstirii și exarh mănăstiresc, Arhim. Vasile Filip, starețul Mănăstirii Rohița, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Valeriu Vana, consilier eparhial pentru pelerinaje, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpușului, Pr. Mihai Cornel Gheduțiu, secretar protopopesc, Protos. Visarion Beuka, de la Mănăstirea Scărișoara Nouă, Pr. Vasile Hatos din Rohia, Pr. Dan Iftimii, din Ciceu Giurgești, Pr. Ioan Hojda din Rogoz, parohia care dăruiește la hramul din această sărbătoare de peste 60 de ani masa pentru pelerini, Pr. Cristian Chndriș, din Satu Mare, Pr. Gheorghe Pop, din Fântânele, Pr. Adrian Pop din Cărpiniș, Pr. Martin Maftei din Ungureni, Pr. Daniel Țărmure din Breaza, Bistrița Năsăud, Pr. Nelu Cosma din Văleni, Pr. Vasile Tuns din Cernești, Pr. Augustin Tuns din Ciocotiș, Pr. Cristian Dolha din Prundu Bârgăului, Pr. Claudiu Precup din Cluj, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, consilier eparhial cultural, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Denis Damaschin Sulițanu, manager Diac. Dănuț Silviu Pop.
Dintre oficialități au fost prezente Călin Bud, viceprimarul orașului Tg. Lăpuș, Nicolae Burzo, primarul din Groșii Țibleșului, General Mitru Leșe, fost primar al orașului Tg. Lăpuș, Ec. Ing. Mircea Lețiu, care a adus pe cheltuială proprie Sfânta Lumină din București în Eparhie, General Ioan Buda, Ing. Gheorghe Ivan, Darius Pop, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Arhitect Dorel Cordoș, Mihai Gherman, comisar șef de poliție, Danciu Romeo, comisar șef de poliție, Col. Ioan Hosu, alți oficiali.
Un vast și cuprinzător cuvânt de învățătură a rostit, la Chinonic, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin despre semnificația praznicului de astăzi, despre ajutoarele Maicii Domnului pe care le revarsă asupra tuturor, despre ajutorul Icoanei făcătoarei de minuni Maica Domnului la Cruce și alte multe lucruri folositoare pentru creștini.
Un dar prețios a dăruit Preasfințitului Părinte Episcop Iustin din partea mănăstirii și a credincioșilor, Arhim. Dr. Macarie Motogna, starețul sfântului locaș de închinare, constând într-o icoană cu Izvorul Tămăduirii și un coș cu flori.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”





























