CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare
Săptămâna deplasărilor pentru handbaliștii de la CS Minaur se încheie cu o deplasare, în campionat, la CSM Sighișoara, după ce băimărenii au disputat, la finalul săptămânii precedente, Final Four-ul din Cupa României, iar în urmă cu trei zile restanța de la HC Buzău. Meciul din Sala „Radu Voina” este programată pentru sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 18.00, și contează pentru etapa 20 a Ligii Zimbrilor.
Confruntare în care Minaur nu are decât o singură alternativă, cea a victoriei, pentru a rămâne aproape atât de zona locurilor de cupă europeană, cât și de podium. Victorie care credem că se va concretiza, având în vedere poziția din clasament a celor de la CSM Sighișoara, lanterna roșie a eșalonului de elită, cu 0 puncte, fără perspective de urcare în ierarhie.
Echipa noastră este pe locul 7, cu 20 de puncte, și are în plan să câștige toate cele trei runde rămase de jucat, context în care ar fi sigură de participarea în Europa. Cea de azi, acasă cu Turda, respectiv ultima etapă, de la CSM București. CS Minaur se confruntă și cu o serie de jucători accidentați (Vujic, Nagy, Cumpănici, Zein și Racolța), o pierdere semnificativă pentru acest final de campionat.
Meciul de azi va fi arbitrat de C. Ghesoiu (Ploiești) și I. Tița (București). Observator federal a fost desemnat V. Ionescu (București).
Program etapa 20
Sâmbătă, 25 aprilie: Dinamo București – CSM Vaslui (ora 12.00); AHC Potaissa Turda – CSU Suceava (ora 16.00); CSM Constanța – CSM București (ora 17.30, Pro Arena); CSM Sighișoara – CS Minaur Baia Mare (ora 18.00).
Duminică, 26 aprilie: ACS HC Buzău – SCM Politehnica Timișoara (ora 17.30, Pro Arena). Universitatea Cluj stă.































