Acces mai facil la cardurile de carburant, pentru persoanele cu dizabilități

0
412

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș a găsit o soluție pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să intre mai ușor în posesia cardurilor de carburant. În mod normal, acestea se eliberează prin structurile proprii din teritoriu, însă acum ele vor fi trimise primăriilor unde beneficiarii își au domiciliul.
”Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a reduce necesitatea deplasărilor pe distanțe lungi, în special pentru persoanele care locuiesc departe de aceste municipii, DGASPC Maramureș, cu sprijinul unităților administrativ-teritoriale, transmite cardurile de carburant către primăriile de domiciliu. Astfel, beneficiarii pot ridica aceste carduri de la primăria de domiciliu, după primirea mesajului SMS care confirmă alimentarea cardului cu suma aferentă, stabilită în funcție de gradul de handicap. În acest context, recomandăm persoanelor cu dizabilități care au depus cereri pentru acordarea bonurilor valorice pe suport electronic (card de carburant) și au primit mesajul SMS de confirmare a alimentării să ia legătura cu primăria de domiciliu, pentru a verifica dacă respectivul card a fost recepționat și poate fi ridicat”, au declarat reprezentanții DGASPC Maramureș.
Pentru ridicarea cardului este necesară prezentarea actului de identitate al persoanei cu handicap, în original, sau, după caz, certificatul de naștere al copilului. De asemenea, vă reamintim că persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban (bilete de călătorie valabile atât pe tren, cât și pe autobuz) sau pentru acordarea bonurilor valorice pe suport electronic (card de carburant), utilizabile pentru alimentarea cu carburant sau energie electrică, în limita sumei de 1.500 lei/an pentru persoanele cu handicap grav și 750 lei/an pentru persoanele cu handicap accentuat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.