Minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii s-a desfășurat în condiții de siguranță în județul Maramureș, fără a fi înregistrate evenimente deosebite, anunță Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș.
În această perioadă, aproximativ 160 de jandarmi au fost implicați în 61 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, atât în localități, cât și în stațiuni turistice și pe trasee montane. Pe durata acțiunilor, au fost legitimate circa 50 de persoane, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei. Cele mai multe sancțiuni au vizat tulburarea liniștii publice, consumul de alcool în spații nepermise și apelarea la mila publicului, fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, pentru aprinderea focului în zone neamenajate au fost aplicate sancțiuni în valoare de 8.000 de lei.
































