În urma incendiului devastator care a mistuit noua biserică parohială din Șurdești, Preasfinția Sa Vasile Bizău, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, invită la comuniune și solidaritate cu credincioșii comunității greco-catolice din Șurdești și cu părintele paroh Marius Tomoș.
Ierarhul de Maramureș a adresat o scrisoare tuturor preoților din eparhie, prin care îi îndeamnă să prezinte această situație credincioșilor din parohiile pe care le păstoresc și, „împreună, să sprijinim eforturile comunității greco-catolice din Șurdești pentru reconstrucția bisericii din această localitate. În aceste momente de încercare pentru comunitatea noastră din localitate, suntem chemați, mai mult ca oricând, să ne manifestăm solidaritatea creștină și spiritul de comuniune”, a precizat Preasfinția Sa Vasile Bizău.
Vă reamintim că, săptămâna trecută, un incendiu a izbucnit la lăcașul de cult din Șurdești, la o zi după ce au fost instalate clopotele în turnul bisericii. Pagubele sunt cu atât mai mari, cu cât biserica era aproape de finalizarea primei etape a construcției.




























