Lucrările la Centrul medical de permanență din Fărcașa se apropie de final

0
10

O investiție mult așteptată de comunitatea locală din Fărcașa a intrat pe ultima sută de metri. Astfel, lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului medical de permanență au ajuns pe final.
În cadrul proiectului, imobilul a fost recompartimentat, pentru a răspunde mai bine nevoilor medicale ale comunității. Astfel, fostele locuințe de serviciu de la etaj au devenit cabinete medicale moderne. De asemenea, acoperișul a fost refăcut în totalitate, oferind siguranță și un aspect nou, clădirea fiind acum dotată cu panouri fotovoltaice care vor contribui la reducerea consumului de energie din surse convenționale, precum și la scăderea costurilor de întreținere. Băile și grupurile sanitare au fost renovate complet și ele, pentru a asigura condiții moderne, funcționale și sigure, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. Nu lipsesc nici aparatele de aer condiționat, care vor contribui la menținerea unui climat interior confortabil pe timpul verii, asigurând temperaturi optime pe tot parcursul anului și îmbunătățind condițiile de utilizare ale clădirii. În această perioadă se lucrează la pavarea curții interioare, iar între clădirea veche și cea nouă a fost construit un pasaj la etaj, care asigură legătura rapidă și eficientă între spații. După executarea micilor lucrări rămase și dotarea cabinetelor cu mobilier și aparatură medicală, centrul va putea fi dat în folosință, oferind servicii medicale moderne și accesibile locuitorilor comunei.
Totodată, administrația locală face demersuri pentru atragerea unui număr cât mai mare de medici specialiști în Comuna Fărcașa, astfel încât cetățenii să beneficieze de investigații și tratamente aproape de casă, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la oraș. (informații – facebook comuna farcasa maramures)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.