Un bărbat în vârstă de 74 de ani a decedat marți, 26 mai, în jurul orei 11.15, în Piața Izvoare din municipiul Baia Mare, după ce i s-a făcut rău în spațiul public.
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 și au intervenit la fața locului, unde au identificat persoana în cauză. În scurt timp au sosit și echipaje medicale care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului, urmând să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.































