Acțiunea Roadpol 2 Wheelers, în desfășurare în Maramureș

0
13

În perioada 1 – 7 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș desfășoară activități specifice în cadrul acțiunii europene ROADPOL – 2 WHEELERS, având ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor în care sunt implicați conducători de motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii intensifică activitățile de monitorizare și control în trafic, urmărind respectarea normelor rutiere de către participanții la trafic care utilizează vehicule pe două roți, precum și identificarea și sanc­ționarea comportamentelor care pot genera accidente. Totodată, sunt desfășurate activități de informare și prevenire, prin care participanților la trafic le sunt expuse principalele reguli de circulație și măsurile necesare pentru deplasarea în condiții de siguranță.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș recomandă conducătorilor de vehicule pe două roți:
• respectați limitele legale de viteză și adaptați permanent viteza la condițiile de drum;
• purtați echipamentul de protecție adecvat și, în cazul motocicliștilor, casca de protecție omologată;
• asigurați-vă că vehiculul este echipat corespunzător și că sistemele de iluminare func­ționează;
• evitați manevrele riscante și păstrați o distanță de siguranță față de celelalte vehicule;
• nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise;
• acordați o atenție sporită în intersecții și în zonele cu trafic intens.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.