Violențe, scandaluri și amenzi aplicate de jandarmi

0
2

Aproximativ 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș au desfășurat, la finalul săptămânii precedente, 80 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice în localitățile aflate în competență, în stațiunile turistice și pe traseele montane din județ.
Pe parcursul acțiunilor, oamenii legii au legitimat aproximativ 80 de persoane și au aplicat sanc­țiuni contravenționale în valoare totală de aproape 12.000 de lei. Cele mai multe dintre amenzi au fost acordate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de alcool în locuri nepermise și apelarea la mila publicului, fapte prevăzute și sancționate de Legea nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială.
Printre intervențiile semnificative ale weekendului se numără cea de vineri, 29 mai, când jandarmii au fost solicitați să intervină într-un conflict familial izbucnit în zona Horea din Baia Mare. Persoanelor implicate le-au fost aduse la cunoștință drepturile legale privind posibilitatea formulării unei plângeri pentru infracțiunea de violență în familie.
De asemenea, sâmbătă, 30 mai, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, după ce doi bărbați au provocat un scandal într-un local situat pe bulevardul Decebal din Baia Mare. Fapta este prevăzută și sancționată de articolul 193 din Codul Penal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.