Peste 600 de elevi din Baia Mare, învățați de polițiști cum să circule în siguranță

0
6

Peste 600 de elevi de la două școli din Baia Mare au participat la activități de educație rutieră organizate de polițiști.
Acțiunile au avut loc marți, 20 octombrie, și au urmărit să-i ajute pe copii să înțeleagă regulile de circulație și să evite accidentele.
La Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” au participat 481 de elevi, iar la Școala Gimnazială „Octavian Goga”, alți 150. Polițiștii de la Serviciul Rutier și Biroul Rutier Baia Mare le-au explicat copiilor cum să se deplaseze în siguranță pe drumurile publice.
Discuțiile au vizat regulile pe care trebuie să le respecte pietonii, bicicliștii și cei care folosesc trotinete electrice. Elevii au aflat și ce înseamnă principalele indicatoare rutiere și de ce este important să respecte regulile pentru a se proteja pe ei și pe ceilalți participanți la trafic.
Activitățile au fost organizate în cadrul programelor naționale de educație și siguranță rutieră din 2026.
Polițiștii maramureșeni vor continua întâlnirile cu elevii, pentru a-i ajuta să adopte un comportament responsabil în trafic și să reducă riscul producerii accidentelor.

Bărbatul ce a intrat în gard cu autoutilitara, reținut

Bărbatul de 43 de ani din Baia Mare, care a intrat în gardul și poarta unui imobil și a provocat pagube materiale, a fost reținut pentru 24 de ore.
Incidentul a avut loc luni, 19 octombrie, pe o stradă din municipiu. Potrivit IPJ Maramureș, șoferul a pierdut controlul autoutilitarei și a lovit gardul și poarta unui imo­bil.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
În urma cercetărilor, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

Prins băut la volan, pe o stradă din Borșa

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Borșa, a fost prins de polițiști la volan sub influența alcoolului.
Acesta a fost oprit pentru control marți, 20 octombrie, pe strada Alexandru Ioan Cuza din oraș.
Polițiștii au observat că șoferul consumase alcool și l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În Vișeu de Sus, Un bărbat a condus cu permisul anulat

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Vișeu de Sus, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea permisul de conducere anulat.
Incidentul a avut loc marți, 20 octombrie, pe strada Rândunelelor din Vișeu de Sus. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș au oprit mașina pentru un control și au constatat că șoferul nu mai avea dreptul de a conduce, deoarece permisul îi fusese anulat.
Bărbatul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Depistat în trafic cu permisul suspendat

Un tânăr de 25 de ani, din Vișeu de Sus, a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Controlul a avut loc marți, 20 octombrie, pe strada Iuliu Maniu din Vișeu de Sus. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș au verificat documentele șoferului și au constatat că acesta nu avea dreptul să conducă pe drumurile publice.
Tânărul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.