La finele anului trecut, s-a dat startul lucrărilor de reabilitare și modernizare a Cinematografului „Dacia” din Baia Mare. Investiția este mare și prevede punerea în valoare a patrimoniului urban și îmbunătățirea calității fondului construit, prin aducerea imobilului la standarde moderne de funcționare și siguranță.
Ca date tehnice se poate menționa că sala mare va fi dotată cu gradene retractabile și va avea o capacitate totală de 661 de locuri, dintre care 330 în gradena inferioară și 331 în cea superioară. Vor fi amenajate, de asemenea, spații pentru ateliere, o zonă de restaurante la parter și la etajul al treilea, precum și terase exterioare cu peste 100 de locuri. Proiectul include și montarea unui sistem de panouri fotovoltaice.
Valoarea totală a investiției este de 70.120.479,66 lei (cu TVA), din care 52.863.426,64 lei (cu TVA) provin din fonduri guvernamentale, prin Programul de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat al Ministerului Dezvoltării, iar restul de 17.257.053,02 lei (cu TVA) reprezintă contribuția Primăriei Municipiului Baia Mare.
Am vrut să vedem ce părere au băimărenii despre utilitatea acestei investiții, dacă este oportună sau nu, așa că i-am întrebat.
Și părerile nu au întârziat să apară, fiind împărțite:
• „Proiectul este bun, dar și Casa de cultură, Casa tineretului ar trebui reabilitate! Sunt la fel de prețioase și valoroase pentru comunitate!”, a spus Daniela E.
• „Așteptăm cu nerăbdare finalizarea investiției. Cred că va fi una spectaculoasă!”, este de părere Viorica Filip.
• „Merită și acest oraș să se dezvolte frumos”, a completat Renata M.
Însă sunt și contestatari ai proiectului:
• „S-a dat startul la prăduit de bani publici. Oricum noi nu avem justiție, că e mână în mână cu voi”, a declarat Călin A.
• „Că se face e bine. Cu ce costuri nu e bine. Uitați-vă câți bani trebuie să scoatem noi de la bugetul local pentru proiect. Mi se pare mult pentru o clădire, fie ea și Cinematograful Dacia”, a completat Daniel Ciciovan.
• „O clădire simbolică a orașului trebuie refăcută, dar poate nu era momentul acum, când este greu peste tot în lume, din punct de vedere economic, nu doar la noi în Baia Mare”, a conchis Ciprian Conț.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de 24 de luni de la data semnării contractului de execuție, adică toamna anului viitor.






























Felicitari primarului Dancus si pentru acest proiect de mall !. Avem incredere puternic!! Felicitari