Primăria Baia Mare • Încasări bune la bugetul local în primul semestru din 2026

2
362

Aleșii locali băimăreni au aprobat, în ședința extraordinară de ieri, proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2026. A fost o rectificare pozitivă. Asta deoarece încasările din taxele și impozitele locale în primele șase luni ale anului au fost foarte bune.

Astfel, s-a reușit un grad de încasare de circa 90% în primul semestru, dar din totalul estimat pe tot anul. „Până la data de 23 iunie am încasat 139.826.000 de lei. Asta înseamnă practic că până la jumătatea anului noi am încasat peste 90% din estimările făcute la începutul anului, dar pentru întreg anul. La începutul anului noi am aprobat o estimare de venituri pe partea de impozite și taxe locale de 154.335.000 de lei, dar pe întreg anul 2026. Și acea majorare de taxe și impozite locale, de la începutul anului, evident că are un impact pozitiv în bugetul municipiului Baia Mare. Încasările de până acum ne dau posibilitatea să venim cu această rectificare pozitivă, care înseamnă un plus la venituri de 103.272.000. Această sumă se repartizează ca și cheltuieli pe toate capitolele pentru a asigura funcționarea serviciilor publice”, a explicat Doru Dăncuș, primarul din Baia Mare.

2 COMENTARII

  1. Genial!Nimeni nu s-ar fi gândit că dacă măresti taxele și impozitele vor fi bani mai multi.Tot primarul ne spunea cu ceva timp înainte că a desființat posturi neocupate in Primărie și a făcut economii de 800000 lei/lună.Din nou,genial.Eu zic așa:cu banii obținuți din aceste artificii contabile(nu mai spun geniale că repetitia ar fi supărătoare și oricum e evident),Primăria să organizeze lunar cate o sărbătoare a castanelor în oraș.Asa am putea sărbători perpetuu realizările mărețe ale alesului nostru:cum ar fi: oraș spart, supraindarorat , cu nici unul din șantiere terminat.Am avea iluminat festiv, roată panoramică,mașinuțe și artiști cantaciosi pe care i-am face desigur cetățeni de onoare.In ritmul de o sărbătoare/lună am avea în scurt timp mai mulți cetățeni de onoare decât cetățeni.Am intra in Cartea recordurilor ,am câștigă un milion de euro și să vezi atunci sărbătoarea castanelor.Iuhuu mă opresc că am amețit.Sa vă fie rușine!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.