Deblocare la Bocicoiu Mare!

2
2793

După cel de-al Doilea Război Mondial, râul de frontieră Tisa a împărţit în două localităţile Bocicoiu Mare şi Lunca la Tisa, cei de pe malul drept al apei rămânând în Uniunea Sovietică, iar cei de pe malul stâng, în România. Familii numeroase au fost astfel despărţite brutal după placul URSS care a tras gard de sârmă ghimpată pe toată graniţa cu România, iar pe Tisa, în Maramureş, de la satul Valea Vişeului până la Remeţi. De această soartă a despărţirii forţate au avut parte mii de familii de români, ucraineni, evrei, maghiari, majoritatea fiind din cele 7 localităţi maramureşene de pe malul drept şi 12 de pe malul stâng al Tisei.

Primarul comunei Bocicoiu Mare, prof. Liviu Lazarciuc povesteşte: ”Comuna în fruntea căreia mă aflu de 16 ani (din 2000 ca viceprimar, iar din 2004 ca primar) are peste 4.500 de locuitori şi se întinde pe malul stâng al Tisei pe vreo 18 kilometri, între satul Valea Vişeului, municipiul Sighetu Marmaţiei şi comuna Rona de Jos la Est. Comuna are 4 sate Lunca la Tisa, Bocicoi, Crăciuneşti şi Tisa. Jumătate din satele Lunca şi Bocicoi au rămas dincolo, în URSS (azi, Ucraina, cu o populaţie de peste 4 mii de locuitori): Lunca, respectiv Bocicoiul Mic şi Bocicoiul Mare. În comuna Bocicoiu Mare din România trăiesc ucraineni (52 la sută), români (38 la sută), maghiari (6 procente). O parte a terenurilor din proprietatea noastră au rămas înscrise în Cărţile Funciare de dincolo şi invers, terenuri ale celor din dreapta Tisei sunt înregistrate în CF-urile noastre.

Liviu Lazarciuc
Liviu Lazarciuc

– Cum de aţi fost reales primar, ştiut fiind că în mandatul trecut, din cauza unui grup de consilieri locali care v-au boicotat, multe proiecte au rămas nerezolvate şi nu s-a putut face nicio investiţie substanţială în comună, deşi bani existau?
– Au fost 8 candidaţi la funcţia de primar la alegerile dintr-un singur tur din 5 iunie. Am candidat tot din partea PSD, partid care are şi 7 membri în noul Consiliu Local din 13. Împreună cu viceprimarul Koroly Fedor şi consilierii PSD avem o majoritate confortabilă în CL. În noul mandat, după aproape 3 ani de inactivitate a foştilor consilieri, lucrurile au intrat în normalitate. Am început să deblocăm proiectele de investiţii. Nu am putut să construim sediul noii primării (vezi schiţa), nu am putut asfalta străzi. Din cauza acelor persoane am rămas în urmă cu 3 ani la asfaltările din satul Tisa şi a construcţiei noii şcoli. Au fost întârziate investiţiile la grădiniţe şi amenajarea locurilor de joacă pentru copii. Urmează să montăm staţiile de autobuz, să rezolvăm apa potabilă în Bocicoi, unde avem case fără apă. Peste drum de clădirea foarte veche a primăriei vom construi anul viitor un nou sediu. Apoi, nu am putut prelua fostele clădiri ale grănicerilor (pichetele). În Lunca la Tisa se putea amenaja căminul cultural în clădire a fostului pichet de grăniceri. Edificiul fostei Case de Copii din Bocicoi stă în paragină. Când s-a putut face ceva acolo pe fonduri europene, vechiul consiliu a fost ca inexistent. Din aceeaşi cauză nu am putut să refacem băile tămăduitoare de la Crăciuneşti, să construim acolo o mini-staţiune balneară. Nu am reuşit să votăm la vreme noul regulament pentru păşunat. De abia acum ne-am apucat de refacerea amenajamentelor pentru că operaţiunea nu a putut fi finanţată. Probleme am avut cu un imaş din Lunca la Tisa rămas fără proprietar legal. Probleme au fost şi din cauza tarifelor majorate la păşunat de către fostul CL, crescătorii ajungând în imposibilitate de plată. Unul dintre crescători ne-a acţionat în instanţă. Împreună cu noul CL am diminuat aceste taxe. Mai urmează să reglementăm restul amănuntelor şi să dăm posibilitate oamenilor să scoată animalele la păscut pentru că noi, ca primărie vrem să-i ajutăm nu să-i încurcăm pe crescătorii de animale.
sediul-primariei-bocicoiu-mare– Care sunt principalele preocupări ale localnicilor? Aveţi mulţi oameni săraci?
– O parte dintre localnici lucrează la fabricile care au mai rămas în Sighet. Societatea de transport în comun din Sighetu Marmaţiei are două trasee: unul spre Tisa şi celălalt Crăciuneşti-Bocicoi. Terenurile din zona de agrement Tepliţa au fost revendicate şi cedate foştilor proprietari. A mai rămas în administrarea Primăriei noastre doar lacul şi o palmă de pământ. De lac se ocupă AJVPS- Clubul Sighet. La ajutoare sociale nu sunt mai mult de 20 de persoane. Pe lângă îndeletnicirile de bază – creşterea animalelor şi pomicultura – unii localnici au fost prinşi şi condamnaţi pentru contrabandă cu ţigări din Ucraina. Vreo 300 dintre locuitori lucrează în Cehia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franţa.
bocicoiu-mare– Ce ar mai fi de spus?
– Anul viitor vom termina de asfaltat uliţele satului Tisa, pe 2,3 km. Întârzierea este şi din cauza unor modificări legislativ-birocratice. Mai avem de asfaltat restul uliţelor din Bocicoi şi Lunca. Încercăm să rezolvăm reţeaua de apă în Bocicoi şi aşteptăm Programul de investiţii la reţeaua apă-canal prin Vital Baia Mare, care va începe finanţarea după finalizarea lucrărilor în mediul urban. Avem un proiect depus pentru un nou cămin cultural în Crăciuneşti. Mai vrem şi o sală de sport. Canalizare centralizată nu avem decât la cele 3 blocuri de locuinţe de serviciu (şi acelea racordate la fose septice). Sunt vreo 12 biserici şi case de rugăciuni în cele 4 sate. Cetăţenii vin în audienţă pentru reparaţii la drumuri, iluminatul public, întocmire de dosare pentru intabularea terenurilor, potrivit noii legi.

2 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.