Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș reamintește că persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru una dintre următoarele facilități prevăzute de lege: gratuitatea la transportul interurban, prin bilete de călătorie valabile pentru transportul feroviar și rutier (autobuz); cardul de carburant (bonuri valorice pe suport electronic), care poate fi utilizat pentru alimentarea cu carburant sau cu energie electrică.
„Valoarea anuală a cardului este: 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav și 750 lei pentru persoanele cu handicap accentuat. Cardul poate fi utilizat pentru autoturismul aflat în proprietatea: persoanei cu handicap; familiei acesteia; asistentului personal; asistentului personal profesionist sau însoțitorului”, explică reprezentanții instituției. Cardul poate fi obținut completând un formular obținut de la Compartimentul Evidență și Plată Prestații Sociale din cadrul DGASPC Maramureș (Baia Mare, str. Victor Babeș nr. 54 – camera 2); sau de pe pagina de internet a instituției – Anexa 2 – Cerere opțiune transport persoană cu dizabilități. Cererea și documentele pot fi transmise și pe e-mail la: prestatii@dgaspcmm.ro. Ulterior, cardul se poate ridica din: Baia Mare – sediul DGASPC Maramureș, str. Victor Babeș nr. 54; Sighetu Marmației – sediul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației, str. Bogdan Vodă nr. 14.
„Dacă ați depus cererea și ați primit SMS-ul de confirmare a alimentării cardului, vă recomandăm să contactați primăria de domiciliu pentru a verifica dacă acesta a fost recepționat și poate fi ridicat. La ridicarea cardului este necesară prezentarea actului de identitate al persoanei cu handicap, în original, iar în cazul copiilor, certificatul de naștere, după caz”, au mai punctat oficialii DGASPC Maramureș.































