Persoană salvată după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Valea Usturoiului

0
49

O intervenție promptă a avut loc sâmbătă în municipiul Baia Mare, în zona Valea Usturoiului, unde forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș au fost solicitate pentru salvarea unei persoane rămase inconștiente după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-o râpă.

”Pentru gestionarea rapidă a situației de urgență, Detașamentul de Pompieri Baia Mare a intervenit cu o autospecială de stingere, o auto­specială de descarcerare și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. Ajunși la fața locului, salvatorii au acționat pentru extragerea în siguranță a victimei din râpă, aflată la o adâncime de aproximativ 3–4 metri. Aceasta a fost predată imediat cadrelor medicale. Bărbatul a fost stabilizat și transportat de urgență la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au declarat reprezentanții ISU Maramureș.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, din cauza stării de sănătate, bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi prelevate mostre biologice de sânge. În continuarea verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul nu este înmatriculat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.