Sîmbătă, 15 august, de la ora 14, în holul central din incinta Primăriei oraşului Borşa (etaj 1), se va lansa cartea „Rădăcini. O istorie a Borşei în imagini 1915-2015” (volumul trei) de Tinuţa Grec. Invitaţi speciali ai evenimentului vor fi: conf. univ. dr. Vasile Timiş, deputatul Nuţu Fonta şi Mauro Migliorini, primarul oraşului Asolo din Italia. Autoarea Tinuţa Grec s-a născut în 1973, în judeţul Argeş. După terminarea studiilor gimnaziale în localitatea natală, aceasta a urmat cursurile liceale la Grupul Şcolar de Poligrafie şi Tehnică Cinematografică din Bucureşti. Ulterior, a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, iar în prezent este director al Bibliotecii orăşeneşti din Borşa. De-a lungul anilor, a colaborat cu ziare şi reviste, iar primul volum al cărţii „Rădăcini” a apărut în 2011. O altă carte, „Spre Ţara Făgăduinţei. Exodul borşenilor spre Occident”, a fost distinsă anul trecut cu premiul trei în cadrul festivalului naţional de literatură şi folclor „Armonii de primăvară” de la Vişeu de Sus.


























