Pentru preșcolarii de la Centrul Comunitar Multifuncțional, ziua petrecută la Teatrul de Păpuși din Baia Mare a fost una deosebită, plină de emoție, curiozitate și bucurie.
Copiii au pășit în lumea magică a poveștilor, urmărind cu încântare spectacolul „Albă ca Zăpada”, care le-a adus în fața ochilor personaje îndrăgite, întâmplări captivante și momente pline de farmec.
”Pentru mulți dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu teatrul, o experiență nouă și specială, care le-a stârnit imaginația și le-a oferit ocazia de a descoperi frumusețea poveștilor spuse prin joc, culoare și expresivitate. Dincolo de povestea cunoscută, această experiență a fost un prilej de învățare, de descoperire și de apropiere de lumea artei și a culturii”, au punctat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare. Prin toate activitățile desfășurate, instituția își reafirmă angajamentul de a le oferi copiilor băimăreni oportunități de dezvoltare, educație și bucurie, contribuind la construirea unor amintiri prețioase ale copilăriei.
































