Primăria Vișeu de Sus anunță că a fost creată o pagină de Facebook pentru adăpostul de câini, unde doritorii vor putea să urmărească condițiile în care sunt ținute patrupedele, dar și să se implice prin acțiuni de voluntariat sau adopții. Oficialii administrației publice au anunțat că se lucrează și la un program de vizitare, care va fi anunțat în curând. Până atunci însă, au fost postate imagini cu felul în care arată acum adăpostul.
„Am intrat cu camera înăuntru ca să vedeți cu ochii voștri cum arată și cum trăiesc animăluțele de aici: spații curate, liniște, hrană, îngrijire cu drag, medic veterinar, sterilizări și microcipări. Totul este în regulă, iar ei sunt bine. Adăpostul are pagina lui de Facebook: https://www.facebook.com/share/1HwDPX5bb9/. Acolo îi veți cunoaște, rând pe rând, pe fiecare în parte. Veți afla cum funcționează adăpostul și, cel mai important, cum puteți adopta. Pentru că asta ne dorim cel mai mult: ca fiecare dintre ei să plece de aici într-o familie. Și nu doar de pe telefon. În cel mai scurt timp vom anunța pe pagina adăpostului programul de vizitare pentru public, ca să veniți să îi vedeți , să îi mângâiați și, poate, să vă alegeți un prieten pe viață”, au declarat reprezentanții Primăriei Vișeu de Sus.





























