În etapa 4 a Diviziei A1 la volei masculin, Știința Explorări Baia Mare se deplasează în capitală, pentru confruntarea cu CSM București, partidă programată pentru sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 15.00.
Este un duel cu conotații de retrogradare, iar din această perspectivă jocul dintre cele două are o însemnătate importantă, punctele în disputele directe fiind extrem de relevante.
Alături de Universitatea Cluj, CSM București și Știința Explorări sunt singurele echipe care după trei etape nu au acumulat niciun punct. Băimărenii lui Liviu Râpeanu speră să spargă gheața în această deplasare, cum la fel de mult își dorește victoria și formația gazdă.
Obiectivul pentru acest sezon în cele două tabere este identic, evitarea retrogradării, însă în acest moment CSM și Explorări se regăsesc la coada clasamentului și vor avea o misiunea extrem de complicată pentru a-și duce la îndeplinire acest deziderat.
În intermediara de la mijlocul săptămânii în curs, adversarele de azi au pierdut cu același scor, 3-0. CSM a cedat la SCM Zalău, iar Știința Explorări a fost învinsă acasă de campioana Dinamo.
Meciul de la retrogradare, găzduit în sala Unirea din capitală, va fi oficiat de Marius Ștefurac și Darius Meșca.
Program etapa 4
Sâmbătă, 7 noiembrie: Dinamo București – Universitatea Cluj (ora 15.00); CSM București – Știința Explorări Baia Mare (ora 15.00); Rapid București – Unirea Dej (ora 16.00); SCMU Craiova – SCM Zalău (ora 18.00); Știința Politehnica București – CSM Corona Brașov (ora 18.30).
Luni, 9 noiembrie: Arcada Galați – Steaua București (ora 17.00).

































