Luminaţia e ziua lui, Luminăţia Sa Mortul. E ziua Luminăţiilor Lor: străbunicul şi străbunica, bunicul şi bunica. E ziua Luminăţiei Sale Tata. Ziua în care ei ies din partea întunecată a memoriei şi intră în lumina gândului şi a aducerii aminte. Acolo, lângă mormânt, flacăra lumânării se face lentilă. Dacă te uiţi prin ea, vezi chipul tatălui tău. Şi vezi chipul mamei tale. Flacăra lumânării e „o gaură în peretele Raiului”, cum spunea un poet. Şi sunt atâtea lumânări pe dealuri, încât cu siguranţă Luminaţia e ziua în care peretele dinspre noi al Raiului este ciuruit. În dreptul fiecărei găuri, un chip drag aşteaptă să vii la întâlnire. Să vii la vorbitor – aş zice – căci nu ştiu, şi nimeni nu ştie, cine e liber şi cine e închis. (Ion Mureşan)
