Omagiu pentru „Leul de la Şişeşti”

0
747

Au trecut 165 de ani de la naşterea părintelui dr. Vasile Lucaciu. S-a născut la Apa, în judeţul Satu Mare, dar pentru el acasă a însemnat satul Şişeşti, din judeţul Maramureş. Părintele Vasile Lucaciu a rămas în istorie şi în conştiinţa românilor cu supranumele de „Leul de la Şişeşti” sau, cum îi spunea Nicolae Iorga, „Popa de la Şişeşti”. A ctitorit la Şişeşti, în plină epocă de maghiarizare şi asuprire naţională, o biserică precum o catedrală, pe care a închinat-o celui mai sfânt ideal: PRO S. UNIONE OMNIUM ROMANORUM (Pentru Sfânta Unire a tuturor românilor), sfidare directă faţă de statul maghiar.
În Şişeşti, părintele Vasile Lucaciu a convocat o adunare a Partidului Naţional Român din Transilvania, al cărui secretar general a fost. La Şişeşti, a editat, în calitate de redactor şef, Revista Catolică, prima publicaţie românească din fostul comitat al Sătmarului. Domiciliul părintelui Vasile Lucaciu, acolo unde îl citau autorităţile statului maghiar, era la Şişeşti. Casa în care a locuit, unde s-au zămislit multe din acţiunile pe care le-a întreprins, face parte acum din Complexul muzeal dr. Vasile Lucaciu din comuna Şişeşti, punct de referinţă în epopeea poporului român. Ori pe unde l-au purtat paşii, în Regatul român, Rusia, Italia, Franţa, America, când a fost vremea să vină acasă, s-a întors la Şişeşti. Aici l-a cunoscut un jurnalist din vechiul regat, care a scris un articol publicat în revista ,,România Ilustrată”, Anul IV, N0. 3, Martie 1906, pag. 68-71.
Salut-ApaAsociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Maramureş intenţionează să iniţieze un proiect de Hotărâre de Guvern prin care părintele dr. Vasile Lucaciu să fie declarat, precum Avram Iancu, erou naţional. Părintele Vasile Lucaciu a fost un ostaş şi apostol al neamului românesc. „Leul de la Şişeşti” înveşmântat în haină preoţească, a avut drept armă cuvântul „cu putere multă”. Viaţa, activitatea, lupta şi crezul său pot fi sintetizate de cele spuse cu ocazia dezvelirii plăcii votive fixate în peristalul Bisericii de la Şişeşti, în ziua de 15 august 1890: „Şi zidirea aceasta nu este o simplă clădire de piatră pe piatră, ci este întruparea unei idei, a unui ideal, carele pe ceriul vieţii mele străluceşte ca un soare, luminând cu razele sale trecutul, prezintele şi viitorul neamului meu iubit. Ce ne-au lăsat istoria, ce ne-au transmis părinţii noştri, ce au cântat poeţii, ce doreşte tot sufletul meu de român: măreaţa, fericitoarea, sfânta unire a tuturor românilor am avut eu şi cu mine poporul meu să fie simbolizată în această măreaţă biserică. DSC_0137Unire în cugete, unire în simţiri, unire în religiune! Această idee este gravată pe tabla de marmoră, pre care acum o dezvelim, ca să vestească generaţiilor prezente şi viitoare, ce are să spereze românul, la ce trebuie să năzuiască, care este culmea aspiraţiunilor sale pe acest pământ”, dr. Vasile Lucaciu: Biserica S. Uniri a Tuturor Românilor, Adică Mănăstirea Maicei Românilor în ŞIŞEŞCI, Schiţe istorice şi dare de seamă, Baia-Mare, 1892. Lupta sa neobosită în slujba deşteptării naţionale a românilor o putem sintetiza prezentând câteva idei esenţiale: A fost un militant de frunte al curentului rămas în istorie sub denumirea de „activism politic, numărându-se printre marii oameni ardeleni care au ajuns în Parlamentul de la Budapesta. În primul său discurs în parlament părintele Vasile Lucaciu a înfierat sistemul de oprimare a românilor din statul maghiar, discurs întrerupt din cauza vociferărilor deputaţilor unguri. S-a numărat printre iniţiatorii mişcării memorandiste, fiind organizatorul deplasării delegaţiei formate din peste 300 de români ardeleni, care au mers la sfârşitul lunii mai 1892 la Viena, pentru a prezenta împăratului Franz Ioseph MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT ŞI UNGARIA. În 1914, părintele Vasile Lucaciu trece în România şi împreună cu Octavian Goga caută prin toate mijloacele posibile să convingă Regatul român, pe regele Ferdinand, să renunţe la neutralitate şi să intre în luptă, alături de Antantă, fiind singura modalitate prin care se poate realiza unitatea naţională. DSC_0151După intrarea României în război (16 august 1916), Vasile Lucaciu se preocupă de organizarea ardelenilor refugiaţi în regat şi a prizonierilor transilvăneni români luaţi din armata austro-ungară, în detaşamente de voluntari pentru armata română. Aici în România este ales preşedinte al Ligii culturale pentru unitatea românilor, iar din 1916 deputat în Parlamentul de la Bucureşti. În martie 1917, dr. Vasile Lucaciu pleacă în Rusia, trimis cu o delegaţie de către guvernul român, pentru organizarea zecilor de mii de prizonieri ardeleni din lagărele ruseşti ce doreau să se înroleze în armata română. Acolo, la Darniţa, lângă Kiev, se organizează cea mai mare tabără de voluntari ardeleni, care vor veni în România şi vor fi primiţi la Iaşi de regele Ferdinand. Împreună cu Ion Moţa şi Vasile Stoica, pleacă, în aprilie 1917, în Statele Unite ale Americii, pentru a susţine cauza românească, unde propaganda maghiară contra României era foarte activă. Aici solicită autorităţilor americane con­stituirea de batalioane româneşti formate din voluntari americani de origine română care cer înscrierea lor în armata americană ce se pregătea de război, lucru imposibil de realizat deoarece în armata americană nu existau contingente naţionale. După pacea de la Buftea – Bucureşti, părintele Vasile Lucaciu se alătură fruntaşilor români aflaţi în Franţa, fiind cooptat în Consiliul Naţional Român, un guvern în exil al României. De aici pleacă în Italia, unde contribuie la formarea companiilor româneşti constituite din voluntari dintre prizonierii români ardeleni ce au făcut parte din armata austro-ungară, sfinţindu-le steagurile de luptă sub culorile româneşti purtate în bătălia de la Vittorio-Veneto. Părintele Vasile Lucaciu merge apoi la Geneva, unde continuă activitatea de promovare a intereselor româneşti pentru recunoaşterea Marii Uniri proclamate la 1 Decembrie 1918. Se întoarce acasă, la Şişeşti, abia în 1919, după ce este convins că idealul pentru care a luptat întreaga viaţă a devenit un vis împlinit. Tot aici, în ziua predestinată, de 1 Decembrie, a anului 1922, catafalcul „Leului de la Şişeşti” este adus la Şişeşti, de la Gara din Baia Sprie, unde a fost debarcat din trenul de Satu Mare, pe o sanie trasă de patru boi cu steaguri negre în coarne, urmată de un „mare număr de popor” şi aşezat în catedrala a cărui ctitor a fost părintele dr. Vasile Lucaciu. „Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentantul perioadei eroice din politica Ardealului, lăsând generaţiei de azi moştenire imaginea lui luminoasă. Toate steagurile se înclină acestui sicriu, asupra căruia, în numele ardelenilor cu care ai pribegit ieri pe drumul idealului, părinte Vasile, eu, smerit ucenic, arunc astăzi un bulgăre de ţărână”, spunea poetul „pătimirii noastre”, Octavian Goga, la înmormântarea părintelui Vasile Lucaciu.

Românii, mai ales noi, cei din Şişeşti, Apa şi Lucăceni, îl cinstim cântându-i „Doina”: „Plânge o mierlă prin păduri, of, of, of…/ Robu-i Lucaci la unguri…/ Pentru Sfânta libertate, / De care noi n-avem parte!” Glorie eternă „Leului de la Şişeşti”!

Gavril BABICIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.