În municipiul Blaj, la Casa de Cultură „Iacob Mureşeianu”, în organizarea Despărţămîntului “Astra” Timotei Cipariu din Blaj, Cenaclului literar “Fîntîni ale dorurilor”, de curînd s-a desfăşurat ediţia a XVII-a a Concursului Naţional de poezie “Ocrotiţi de Eminescu”. Au participat elevi şi studenţi din 12 judeţe ale României, iar judeţul Maramureş a fost reprezentat de elevi şi profesori de la Liceul “Petru Rareş” din Tg. Lăpuş. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: de recitare, care a presupus ca elevii şi studenţii să recite un text reprezentativ din creaţia Voievodului Limbii Române – Mihai Eminescu. A trebuit ca textul să fie bine cunoscut şi interpretat adecvat cu fragmente din poemele ample eminesciene: Scrisorile, Luceafărul, Glossă, Rugăciunea unui dac etc. În cadrul celei de-a doua secţiuni – de creaţie, concurenţii au trebuit să expedieze pentru juriu 4-6 poezii, creaţii proprii. Scopul proiectului şi obiectivul general a fost: stimularea şi valorificarea interesului elevilor şi cadrelor didactice faţă de opera poetului naţional Mihai Eminescu, afirmarea şi promovarea creaţiei eminesciene, creşterea interesului faţă de poezia eminesciană, stimularea talentului elevilor şi studenţilor, prin realizarea de creaţii artistice. De la Liceul Teoretic „Petru Rareş” din Tg. Lăpuş, director, prof. Mariana Pop, director adj. Claudiu Nedea, s-au prezentat în competiţia literară cîţiva elevi. Aceştia au fost pregătiţi cu mult profesionalism, prof. dr. Valeria Bilţ şi prof. Ana Ciobotaru, cadre didactice de excepţie, profesoare de limba şi literatura română din cadrul instituiţiei şcolare. Un juriu exigent (preşedinte poetul Nicolae Băciuş), a acordat elevilor lăpuşeni următoarele premii: la secţiunea recitare – Premiul I Răzvan Pop, Premiul II Viorica Filip, Premiul III Ioana Petruţ şi Alexandru Sima, Menţiuni – Mădălina Filip şi Anamaria Pop. La secţiunea creaţie Premiul special al Editurii „Vatra” a fost obţinut de eleva Emanuela Ianoş, Premiul II – elevul Dănuţ Herţa. Şi un fapt relevant. La ediţia precedentă, eleva Andreea Ghiţiu a obţinut Premiul cel Mare. Profesoarele, dr. Valeria Bilţ şi Ana Ciobotaru au fost răsplătite cu medalii şi Diplome de Merit. Pentru premiile obţinute, elevilor şi profesoarelor li se cuvin cu prisosinţă sincere felicitări şi succese cît mai mari în viitor!




























